Conform bazei de date a Uniunii Naţionale pentru Progresul României-Filiala Argeş, Nicolae Văcăroiu s-a înscris în această formaţiune pe data de 23 iunie 2010. Staţi liniştiţi, nu este vorba de Nicolae Văcăroiu, fostul senator PSD de Argeş, actualmente preşedintele Curţii de Conturi a României, ci de un altul… Mai exact, uneperistul Nicolae Văcăroiu este din Ţiţeşti, are 47 de ani şi este tinichigiu auto. Şefilor de la judeţ ai UNPR le place deseori să glumească pe baza acestei coincidenţe de nume…
Nu este prima coincidenţă „politică” de acest fel. În 2008, la alegerile pentru Parlamentul României, Constantin Nicolescu a candidat, din partea PNG, pe unul dintre colegiile din nordul judeţului. Evident, atunci, ca şi acum, era vorba doar de o coincidenţă de nume. Oricum, penegistul Constantin Nicolescu a reuşit să adune voturi destul de multe, fără a ajunge, însă, parlamentar.


