Președintele Nicușor Dan ar putea relua, după 1 septembrie, negocierile pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de premier, în contextul crizei politice care continuă de mai multe luni.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, printre numele analizate se află Sorin Grindeanu și Alexandru Nazare. Amândoi au experiență guvernamentală și relații politice care, cel puțin teoretic, le-ar putea permite să negocieze o majoritate în Parlament.
Problema este însă una mult mai complicată: niciuna dintre formațiunile politice aflate în actualul Legislativ nu dispune singură de cele 233 de voturi necesare pentru învestirea unui Guvern.
Guvernul Bolojan, în interimat de peste 100 de zile
Guvernul condus de Ilie Bolojan a intrat în regim interimar pe 5 mai, după adoptarea unei moțiuni de cenzură cu 281 de voturi. De atunci, negocierile pentru formarea unui nou Executiv nu au dus la o formulă politică stabilă.
România a depășit astfel precedentul din 2009, când Guvernul Emil Boc I a rămas interimar timp de 71 de zile.
Actuala situație este cu atât mai complicată cu cât configurația Parlamentului s-a modificat, iar o parte dintre parlamentari și-au schimbat afilierea politică sau au ajuns independenți.
Grindeanu sau Nazare?
Politologul Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, consideră că atât Sorin Grindeanu, cât și Alexandru Nazare au un profil care i-ar putea ajuta să negocieze o majoritate parlamentară.
„Cei enunțați, într-adevăr, au profilul pentru a reuși să contureze o majoritate pentru că este vorba de persoane care au legături în mai multe partide politice și pot fi acceptați mai ușor”, a explicat Radu Carp.
Totuși, profesorul atrage atenția că principala dificultate nu este neapărat alegerea premierului, ci formarea unei majorități care să susțină noul Guvern.
„Nu va fi ușor pentru oricine va fi desemnat drept candidat la funcția de premier să adune în jurul său cele patru partide care au făcut parte din vechea coaliție într-o nouă configurație parlamentară”, susține politologul.
Alegerile anticipate, o posibilă soluție
În opinia lui Radu Carp, alegerile anticipate ar putea reprezenta o soluție pentru actualul blocaj politic, deoarece ar clarifica raporturile de forțe din Parlament.
Politologul atrage atenția asupra numărului mare de parlamentari independenți sau care au trecut între diferite grupuri politice, ceea ce face dificilă identificarea unei majorități stabile.
„În momentul de față, în Parlament, vorbim de o cantitate foarte mare de parlamentari despre care nu mai știm cărui grup aparțin, sunt parlamentari independenți care, vedem, oscilează de la un partid la altul pe durate foarte scurte”, a declarat Radu Carp.
Acesta consideră că un nou scrutin parlamentar ar putea produce o majoritate mai clară și mai transparentă.
„Alegerile anticipate ar rezolva această situație în sensul că s-ar clarifica mai bine raporturile de forță existente în prezent. (…) O majoritate transparentă sau, cel puțin, mai transparentă decât se conturează în prezent”, a mai afirmat profesorul.
Până atunci, președintele Nicușor Dan trebuie să găsească o formulă capabilă să obțină cele 233 de voturi necesare învestirii unui nou Executiv, într-un Parlament fragmentat și într-un context politic în care negocierile dintre partide se anunță dificile.


