În județul Argeș, 6800 de elevi au terminat anul acesta clasa a VIII-a. Dintre ei, la proba de Limba și literatura română s-au prezentat 6732 de participanți, 68 absentând din diverse motive. Notele lor sunt destul de slabe. Astfel, dintre aceștia 63 au fost punctați sub 2. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, cele mai multe note, înainte de a fi depuse contestațiile au fost între 8 și 8,99, adică 1.524. Chiar și după rezolvarea celor 353 de contestații notele sub 5 au rămas neschimbate, Între 2 şi 2,99, 131, între 3 şi 3,99, 233, iar între 4 şi 4,99, 407. Astfel au picat 834 de elevi. Au fost și medii mari peste 9 au fost 973, numai 33 de elevi obţinând 10.
Nici la matematică nu s-a stat prea bine. Tot 6800 de înscriși, dar numai 6726 de prezenți. Au fost date 1379 de note sub 5, la contestațiile depuse 9 elevi aflați în această situație reușid să treacă pragul minim. Între 1 şi 1,99 au luat 42 elevi, între 2 şi 2,99, 128, între 3 şi 3,99, 301, iar între 4 şi 4,99, 908.au fost între 5-5,99. Cu toate acestea, 131 dintre ei obţinut 10 curat la Matematică. Cei mai mulţi au luat între 5 şi 5,99, mai exact 1.548 de elevi.
Ca urmare a rezultatelor, au fost doar șase medii de 10. Șochează numărul celor care nu au reușit să promoveze : 1022 au fost sub 5. Dintre aceștia 23 au fost între 1 și 1.99 ; 79 au luat între 2-2.99 ; 269 între 3-3.99 și 651 între 4-4.99.


