Lăcrămioara Popa
De câteva săptămâni Teatrul „Alexandru Davila” are un nou director. Nicolae Poghirc s-a născut la Baia Mare, a crescut la Bârlad, a absolvit Academia de Arte „George Enescu” din Iaşi şi a profesat ca actor la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Ținând cont că noul manager al teatrului piteștean vine cu proiecte noi în ceea ce privește scena piteșteană, zilele trecute a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu.
Rep.: Când aţi văzut prima oară o piesă de teatru?
P.: Foarte demult. Cred că se întâmpla în 1975 la vârsta de cinci ani. Mi-a plăcut foarte mult, am fost emoţionat.
Care sunt principalele dumneavoastră ambiţii profesionale actuale în calitate de director?
Vreau să pun pe picioare buna funcţionare a acestei instituţii, să dezvolt din punct de vedere artistic, tehnic, organizatoric toate secţiile şi implicit spectacole de înaltă calitate; repet, la toate secţiile, asta însemnând şi mărirea numărului de beneficiari, un grad foarte mare de ocupare a sălii.
Pe vremuri, pe scena Davila îşi desfăşurau activitatea şi trupe de liceu. Veţi încerca reînfiinţarea acestor pepiniere?
Suntem o instituţie profesionistă. Trupele despre care vorbiţi sunt de amatori şi nu au legătură cu instituţia noastră; însă sprijinirea mişcărilor de amatori o vom face în limita posibilităţilor.
Ce planuri aveţi pentru stagiunea următoare?
Planuri sunt. Pentru început încerc să pun la punct toate detaliile financiare ale programului.
Aveţi un regizor, un actor sau un compozitor preferat?
Ca actor am mai mulţi regizori preferaţi: Robert Wilson, Nekrošius şi Koršunovas din Lituania, Ostermeier din Germania şi de la noi, printre preferaţi, Purcărete. Un actor pe care îl admir foarte mult este Horaţiu Mălăele. Muzical îmi plac mai mulţi: Verdi, Wagner; depinde de stări.
Care sunt priorităţile dumneavoastră şi cu cine vă consultaţi, în general, pentru acestea?
În stabilirea priorităţilor mă consult cu consiliul artistic.
Ce v-a determinat să aspiraţi la această funcţie?
Este mai mult o nevoie a dumneavoastră să ştiţi, nu a mea. Este o nevoie a acestui teatru. Dorinţa de a nu lăsa un teatru în agonie. Ca om de teatru nu pot să privesc la colegii mei, nu pot să privesc cum o scenă este practic în colaps. Vin dintr-o lume în care performanţa e cuvântul de ordine.
Există ceva confuzie şi nu prea se mai acordă atenţie autorilor care merită. Este necesară exigenţă maximă. Ce vă propuneţi?
Nu ştiu dacă este confuzie. Am un proiect destinat dramaturgiei. În spatele acestor decizii stau multe analize, începând cu cea financiară, cea a colectivului artistic, analiza posibilităţilor tehnice şi altele. Am relaţii foarte bune cu cei mai importanţi regizori ai ţării şi cu regizori din afară. Problema este că în momentul în care îi inviţi să le poţi pune la dispoziţie tot ce îţi cer.
Dragi cititori, veniţi cu noi, ştim exact unde mergem!
