Un incident grav a avut loc în comuna Arefu, unde o turistă de cetățenie străină, în vârstă de aproximativ 31 de ani, a fost atacată de un urs. Potrivit primelor informații, femeia a suferit o mușcătură în zona antebrațului stâng.
La fața locului a intervenit de urgență un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, care a acordat îngrijiri medicale victimei. Aceasta era conștientă în momentul preluării de către paramedici. După evaluarea inițială, femeia a fost transportată la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației din zonă, în contextul prezenței animalului sălbatic.
Cazul nu este unul izolat. Potrivit datelor recente, acesta este al cincilea turist străin rănit de urs în ultimele trei săptămâni, ceea ce ridică semne de îngrijorare cu privire la frecvența acestor incidente în zonele turistice montane.
Pentru prevenirea unor incidente similare, reprezentanții autorităților recomandă cetățenilor să evite zona, să rămână în locuințe și să păstreze distanța față de animal. De asemenea, este important ca ursul să nu fie hrănit și să nu se încerce apropierea de acesta pentru fotografii. În același timp, oamenii sunt sfătuiți să își protejeze animalele din gospodării, fără a se expune pericolului.


