Home Cultură Oare acum se vor pune cu burta pe carte? Permis gratuit la Biblioteca Universității din Pitești

Oare acum se vor pune cu burta pe carte? Permis gratuit la Biblioteca Universității din Pitești

de Dan Badea
62 vizualizări

universitatea-pitesti-ionel-didea1Cunoaștem cu toții faptul că biblioteca unei instituții de învățământ universitare sau preuniversitare nu este un loc prea frecventat de către elevi sau studenți. Despre Biblioteca Universității din Pitești  se poate spune altceva, dat fiind faptul că, dintr-un număr de 15.576 de utilizatori înscriși în baza de date a bibliotecii, majoritatea dintre aceștia sunt studenți, masteranzi sau doctoranzi sau chiar cadre didactice din cadrul universității, aceștia formând aproape 90 % dintre utilizatori, restul fiind utilizatori externi. Acest procent este unul mare, având în vedere că în anul universitar în curs, sunt înscriși 10570 de studenți și masteranzi, precum și 161 de doctoranzi.

O bibliotecă cu peste un sfert de million de volume

Desigur că, la cele peste 270.000 de volume ale bibliotecii, au acces și alte persoane decât cele enumerate mai sus, acestea fiind cunoscute sub numele de utilizatori externi, putând fi cadre didactice asociate Universităţii din Piteşti, cadre didactice sau alte categorii de salariaţi ai altor instituţii, studenţi ai altor universităţi sau foşti absolvenţi. Dacă un număr mare de studenți și cadre universitare sunt înscriși la Biblioteca Universității, din statisticile oferite, aflăm că doar în jur de 2.000 de persoane frecventează sălile de lectură sau secția de împrumut.

Cu toate acestea, conducerea bibliotecii este încrezătoare că, în anii următori, numărul studenților ce vor frecventa facilitățile oferite va crește simțitor, întrucât permisul este acum gratuit, „iar bibliotecarii încearcă permanent să-şi adapteze serviciile la procesul de învăţământ, prin crearea de noi servicii, vorbind chiar de externalizare şi de promovare mai activă a acestora.

Dacă studenții și cadrele didactice au gratuitate pentru permisul la bibliotecă, utilizatorii externi au însă acces doar la sala de lectură și nu la secția de împrumut la domiciliu, iar costul eliberării permisului este de 15 lei, iar costul vizării anuale este de 5 lei. Este însă posibil accesul la sala de lectură fără permis, prețul pe zi fiind de doar 2 lei sau pentru 5 zile lucrătoare, costul fiind de doar 5 lei.

Așa că, studenții care doresc să-și dezvolte activitatea de învățare vor fi primiți cu cea mai mare plăcere la Biblioteca Universității din Pitești.

Facebook Comentarii

Hai, scrie aici părerea ta despre acest subiect

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

            
  Un plus de informație pentru argeșeni

@2023 – All Right Reserved. Toate drepturile rezervate Argeș Plus TV | Un proiect realizat de PUNKTNET |

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00