
Dacă înaintea jocului cu FC Timișoara moralul jucătorilor de la FC Argeş nu era tocmai unul bun, băieții sunt destul de optimişti şi cred că pot obține victoria în partida de mâine cu Unirea Alba Iulia. De menționat că piteștenii vor întâlni cea mai bună defensivă a campionatului, oaspeții de mâine încasând doar 7 goluri în 12 etape.
Wallace da Silva, fundaș FC Argeș: „Va fi un meci foarte greu pentru noi. Vom întâlni una dintre echipele care nu din întâmplare se află pe locul 3 al clasamentului. Vom avea de muncă pentru a obţine victoria, dar sunt de părere că dacă fiecare dintre noi îşi va face treaba aşa cum ştie mai bine, nu cred că avem cum să scăpăm toate cele trei punte în jocul cu Alba Iulia. Am făcut meciuri bune pe teren propriu şi cred că putem repeta acest lucru şi la meciul de sâmbătă. Cred că a fost un tur de campionat destul de bun pentru noi. Să nu uităm că la începutul sezonului toată lumea se întreba dacă vom scăpa de la retrogradare. Asta pentru că nu am făcut nişte meciuri amicale nu tocmai foarte bune. Iată că lucrurile au mers mult mai bine în oficiale şi am adunat un număr important de puncte, dar sunt de părere că dacă eram un pic mai atenţi, cred că am fi avut şi mai multe puncte la finalul primei părţi a campionatului”
Octavian Ionescu, fundaș FC Argeş, a punctat şi el că se gândeşte numai la o victorie în partida cu Unirea Alba Iulia. „Este un meci important pentru noi, pe care trebuie să îl câştigăm. Avem forţa necesară pentru a face acest lucru şi sper ca în jocul de sâmbătă să luăm toate cele trei puncte. Trebuie să fim foarte atenţi la jocul nostru şi să nu lăsăm spaţii în apărare pentru că ştim foarte bine că au un joc foarte speculativ. Noi trebuie să profităm de ocaziile pe care le vom avea şi să câştigăm acest meci.”


