Muncă până la epuizare, atât în sala de operaţii, cât şi la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, ca director medical. Doctorul Dragoş Şerb a trecut prin câteva zile de foc şi a trebuit să dea dovadă de rezistenţă dusă la extrem pentru că, timp de trei zile, a fost „părăsit” de toţi colegii ortopezi.
Au plecat la un congres la Timişoara
Medicul ortoped Dragoş Şerb a ţinut locul tuturor colegilor săi de pe secţie timp de câteva zile, săptămâna trecută. Aceştia au plecat cu toţii la un congres medical care a avut loc la Timişoara, iar cel rămas pe baricade a fost cel care are de îndeplinit şi atribuţiile de director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. Medicii ortopezi au lipsit de pe secţie în scop ştiinţific, timp de trei zile, iar toate operaţiile sau cazurile care au apărut au fost tratate de către Dragoş Şerb, cel care a rămas să-i suplinească. Totuşi, a făcut faţă cu brio acestei activităţi intense, în vreme ce colegii săi aveau şi ei activitate intensă la Timişoara, unde a avut loc Congresul Naţional de Ortopedie şi Traumatologie, cu participare internaţională. Respectivul eveniment medical s-a desfăşurat în perioada 19-21 octombrie, la Timişoara. Printre participanţii la acest congres s-a numărat şi conferenţiarul universitar dr. Cătălin Cîrstoiu, manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, fiul subprefectului de Argeş, Ion Cîrstoiu.