Când procurorii încep să dea lecții de „realitate factuală”, te-ai aștepta măcar să stăpânească noțiunile elementare de istorie. Nu este însă cazul episodului care zguduie credibilitatea Parchetului Curții de Apel București, unde zelul acuzării pare să fi depășit cu mult nivelul documentării.
În dosarul avocatului Mihai Rapcea, procurorul Bogdan Rocsin a livrat o mostră de indignare oficială, acuzând apărarea de „distorsionare a realității factuale”. Problema? „Realitatea” invocată de acuzare se prăbușește la prima verificare.
Când procurorul combate… propriile lacune
Totul pleacă de la un citat atribuit lui Corneliu Zelea Codreanu. În încercarea de a se apăra, Rapcea a subliniat că autorul citatului a fost și deputat al Parlamentului României.
Un detaliu simplu, verificabil, banal pentru orice minimă documentare. Doar că procurorul Rocsin nu doar că nu a știut acest lucru, dar a și transformat propria necunoaștere într-o acuzație oficială: „suspectul a încercat să deturneze originea citatului”.
Serios? Asta este „deturnare”? Faptul că Zelea Codreanu a fost deputat nu este o opinie, nu este o interpretare, nu este propagandă. Este istorie pură, predată – sau ar trebui să fie – la nivel de bază.
În acest punct, nu mai vorbim despre o eroare minoră, ci despre o gafă care compromite întregul ton moralizator al acuzării.
Indignare fără fundament
Ironia este cu atât mai mare cu cât procurorul își construiește argumentația pe un ton de superioritate, aproape didactic, sugerând că apărarea manipulează realitatea.
În realitate, situația pare inversă: acuzarea sancționează o afirmație corectă, pentru că nu a fost în stare să o verifice.
Mai grav, această „indignare” este consemnată într-o ordonanță oficială, document care contribuie direct la imaginea publică a unui om aflat, teoretic, sub protecția prezumției de nevinovăție.
Execuție mediatică pe repede-înainte
Și aici apare o altă problemă majoră: practica deja devenită rutină de a expune public, cu nume și prenume, suspecți aflați în faze incipiente ale anchetei.
În cazul Rapcea, imaginea a fost „demolată” prin comunicate neanonimizate, într-un stil care aduce mai degrabă a verdict decât a informare.
În timp ce Procurorul General vorbește despre limitele criticii și respectul față de instituții, în teren se livrează exact opusul: acuzații discutabile, ambalate în certitudini și servite publicului fără filtru.
Un citat despre corupție – tratat ca pericol public
Și dacă tot vorbim despre fondul cauzei, merită pusă întrebarea simplă pe care acuzarea pare să o evite: ce este atât de scandalos în citatul incriminat?
„Bacșișul, mita și hoția au desființat sănătatea morală a națiunii române” – o afirmație care descrie un fenomen recunoscut oficial, investigat zilnic de aceleași instituții ale statului.
Suntem, așadar, în situația absurdă în care realitatea corupției este acceptată instituțional, dar evocarea ei devine suspectă penal.
Când acuzația devine ridicolă
Cazul Rapcea riscă să rămână nu prin gravitatea faptelor, ci prin fragilitatea acuzării. Pentru că atunci când îți construiești argumentele pe erori elementare, orice pretenție de rigoare se evaporă.
Iar întrebarea care planează nu mai este despre vinovăția avocatului, ci despre competența celor care îl acuză.
Cât de solid poate fi un dosar în care procurorul confundă realitatea cu propria lipsă de documentare? Și, mai ales, cine răspunde atunci când „justiția” ajunge să se facă… după ureche?
Sursa: Luju.ro
