SCM Pitești-Fortuna Poiana Câmpina 0-2 (0-1)
Echipa de fotbal a Primărei Pitești a clacat runda trecută în campionatul seriei C6 a Ligii a III-a. Trupa pregătită de Valentin Sinescu a fost învinsă, de una dintre principalale favorite la promovare Fortuna Câmpina. Deși meciul s-a disputat în Trivale, partida a fost practic una cu iz de… deplasare, mai mult de jumătate dintre cei prezenți în tribune venind de la Câmpina. Fortuna chiar a fost susținută de o galerie de aproximativ 30 de suporteri. Meciul a avut două reprize distincte, una fiind a gazdelor, care au ratat cu nonșalanță ocazii după ocazii, cealaltă fiind controlată de oaspeți. Aceștia au dat lovitura cu trei minute înainte de pauză, după ce Albu ce a comis un fault la 25 de metri de poarta lui Geantă. În urma loviturii libere Chipirliu a reluat cu capul în plasă în urma unor erori grave ale defensvei argeșene. În minutul 60 Fortuna a pecetluit soarta partidei prin Cristescu, care a marcat cu un şut de senzaţie de la 30 m. În minutul 88 SCM Piteşti a rămas în zece oameni, după ce Tameş a primit direct cartonaşul roşu după un fault comis la jumătatea terenului la un adversar.
Prime consistente pentru Fortuna
Oaspeții au parte de condiții excelente. La Câmpina salariile sunt destul de mari pentru cel de-al treilea eșalon, ajungând la 2000-3000 de lei lunar. Culmea, bani plătiți la timp! Nu doar atât, baze de pregătire moderne, cazare, hrană, medicamentație și autocar de ultimă generație. Ba chiar, la Pitești au jucat pe o primă consistentă, de 1000 de euro, așa cum a recunoscut chiar antrnorul principal Florin Stăncioiu. Pentru SCM situația este la polul opus, mai precis în ceea ce privește partea financiară, jucătorii fiind neplătiți de luni bune. Argeșenii au pauză de o săptămână, adversarul de săptămâna aceasta Civitas Făgăraș retrăgându-se din campionat. Următorul meci oficial va avea loc pe 4 aprilie, de la ora 17, pe teren propriu în compania liderului Chindia Târgoviște. Cu trei puncte mai puține decât dâmbovițenii, care au 44, alb-violeții completează podiumul. Pe doi este acum Fortuna Câmpina- 42 de puncte.
Echipele
SCM Argeşul Piteşti : Geantă – Dăruială, Ionescu, Cristea, Avramescu – David, Mitra, Tameş, Panait (min. 51 Nilă), Albu (min. 75 Drăgan) – Dulcea. Antrenor: Valentin Sinescu.
Fortuna: Zegheru – Cristescu, Marin, Şandru, Damian – Minciună, Barbu – Munteanu (min. 73 Antohi), Buhuşi (min. 58 Năstase), Chipirliu (min. 84 Moise) – Camara (min. 46 Jugaru). Antrenor: Florin Stăncioiu.


