În această seară, Biserica Catolică Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Piteşti a fost neîncăpătoare, pentru sutele de credincioşi de rit apusean, şi nu numai, care pe data de 6 aprilie sărbătoresc Paştele. Tot mâine, fraţii lor de credinţă ortodocşi sărbătoresc Floriile!
Peste numai o săptămână, creştinii de confesiune ortodoxă (ritul răsăritean) vor sărbători şi ei Paştele. Rugăciunile părintelui catolic piteştean s-au îndreptat pentru o mai bună înţelegere pentru creştini şi pace.
O biserică veche de un secol
Conform informaţiilor de pe site-ul parohiei, comunitatea catolică piteşteană s-a structurat încet, prin venirea diversilor credinciosi: germani, italieni, unguri, austrieci si cehi. Ea a fost îngrijită de preotii din Câmpulung Muscel, la sărbători sau diferite ocazii. Cu timpul s-a simtit tot mai mult nevoia unui lăcas destinat serviciului divin. De aceea, în anul 1864, se cumpără, cu banii comunitătii, o casă pe Ulita Târgului, de către Ignatiu Incze, de la doamna Maria Berindei.
Primul paroh al comunitătii a fost pr. Probus Szabo, de la Crăciunul anului 1869 până în iulie 1870, urmat de călugărul pasionist Angelus Appetiti (1871-1872) ; iar din 1872 până în mai 1891, ultimul paroh misionar pasionist este Antonin Ciardella, înmormântat în cimitirul „Sfântul Gheorghe” din Pitesti.
De la început a fost înfiintată o scoală parohială (functionând multă vreme fără stiinta Ministerului Învătământului) , iar primul profesor a fost Alexandru Tones.
Capela din casa parohială devine tot mai neîncăpătoare, si în anul 1895, sub îndrumarea parohului de atunci, Augustin Kuczka, preot diecezan, începe, la 2 mai, turnarea fundatiei noii constructii a bisericii, care se va ridica după planurile arhitectului Lapierre. Dimensiunile sunt: lungime 15 m, lătime 7 m, înăltime 7 m, iar turnul de 20 m. Constructia este terminată la sfârsitul lunii iulie 1896, dar lucrările de amenajare a bisericii continuă. Se înfiintează Asociatia cu scop pios „Îngerul Păzitor” la 20 mai 1898.
Pictura bisericii este realizată de pictorul Materna.
Tot în acest răstimp, sunt confectionate altarul, amvonul si câteva statui, de firma Stiflesser din Tirol. Lucrările se termină la 1 iunie 1897, când are loc si sfintirea bisericii de către Episcopul Francisc Xaveriu de Hornstein.
În 1914, este introdus iluminatul electric.
Preotul Gustav Müller s-a străduit si a reusit să construiască scoala parohială care a functionat, împotriva tuturor vicisitudinilor primului război mondial. În jurul anul 1926, părintele Emmanuel Kreis înfiintează o grădinită parohială.
După cutremurul din 1940, mai exact în 1942, pr. Roman Karapczynski repară biserica si face modificări de structură la presbiteriu, la o mică absidă din spatele altarului si la cele două altare laterale. În 1948 (după Reforma Învătământului) , scoala parohială este desfiintată, clădirile casei si ale scolii sunt nationalizate si apoi, în 1973-1974, demolate. Casa parohială functionează într-un subsol si apoi într-o magazie, în spatele bisericii.
După cutremurul din 1977, se fac reparatii capitale la clădirea bisericii, de către pr. Iosif Gonciu, si tot atunci se reface complet pictura (executată de pictorul Dan Broscăuteanu) . În anul 1986, cutremurul din august a deteriorat plafonul, de aceea actualul paroh, Iosif Cobzaru, l-a reparat si a refăcut pictura. Totodată au fost reparate vitraliile deteriorate în timpul celui de al doilea război mondial.
După demolarea casei si a scolii parohiale, timp de 18 ani, s-au făcut demersuri pentru construirea unei case parohiale. Abia în 13 martie 1990 se primeste aprobarea necesară si, în luna mai a aceluiasi an, încep lucrările de constructie, care se termină în 1994. Proiectul a fost realizat de arhitectul Pompiliu Soare, din contributiile credinciosilor din Pitesti si ale Arhiepiscopiei de Bucuresti, Arhiepiscop fiind dr. Ioan Robu.
