Anul acesta, de Paşte, mulţi argeşeni au fost într-o mare dilemă: unde să mai facă grătarul, din moment ce vremea a fost destul de neprielnică unei astfel de activităţi. Unii au ales balconul, alţii parcările, unde au improvizat mici adăposturi sub care să aprindă focul şi să pună micii la sfârâit pe grătar. Alţii au renunţat pur şi simplu şi s-au rezumat la seminţe şi bere, fix înainte de Slujba de Înviere, asta dacă nu şi-au petrecut Paştele chinuindu-se să consume cantităţile industriale de alimente cumpărate de pe rafturile hypermarket-urilor. Rugăciunile, pioşenia şi modestia nu prea şi-au mai găsit locul.
Discuţie între doi tineri, înainte de Înviere, pe o bancă din pădurea Trivale: „Mai mergem, bă, sus, la slujbă, că a început să se dea lumină!?”, „Ce să cauţi sus, nu vine lumina la noi?”… şi au rămas cuminţi pe bancă, pocnind la seminţe între dinţi şi scuipând cojile pe jos. La doi paşi de ei, pe altă bancă, aproximativ aceeaşi scenă, numai că, de această dată, doi adolescenţi prinseseră „la mijloc” o tânără care chicotea şi se prefăcea că mai nu vrea, mai se lasă. Ai fi zis că acolo, sus, la Schit, se dă discotecă, nicidecum cea mai importantă şi frumoasă slujbă religioasă a creştinătăţii.
Pregătiţi cum se cuvine, cu candele, seminţe, cutii cu bere şi vorbele despre necuratul la purtător, o mare de oameni au luat cu asalt bisericile din centru Piteştiului. Unii, mai cu bun simţ, s-au comportat aşa cum trebuie, au stat la toată slujba şi apoi au pornit spre casele lor cu Lumina Sfântă aprinsă. Alţii, mai ales tineri, au considerat participarea la Slujba de Înviere ca pe o bună ocazie de a ieşi noaptea prin centru sau prin pădurea Trivale şi de a sta pe băncuţe cu bere în mână şi cu candela în cealaltă, aşteptând să ia lumină. Pe lângă băncile din Trivale au rămas urmele trecerii lor prin preajma celor sfinte, sub forma cojilor de seminţe adunate în maldăre inestetice. După Înviere iar, în unele cazuri, şi înainte, barurile au fost pline de piteşteni care au vrut să se relaxeze cu un pahar în faţă. Deja Paştele nu mai este o sărbătoare sfântă, mai ales în rândurile generaţiei tinere. Totuşi, nu este cazul să generalizăm, pentru că există şi destule excepţii care, de obicei, nu ies în faţă.
Învierea Domnului, minune a creştinătăţii, s-a petrecut, oamenii s-au întors la ale lor, s-a terminat şi cu grătarele şi cu seminţele şi berea, dar mai ales cu manelele date la maxim, care au răsunat îndelung în ziua de Paşti. Am început să cred că a devenit aproape imposibil să petreci un Paşti liniştit în Piteşti pentru că sigur te va bruia vecinul cu pofta lui de a da muzica tare şi de a deschide şi geamurile pentru a o putea auzi atât el, în vreme ce face grătar în faţa scării, cât şi întreg cartierul. Doar şi vecinii trebuie să-i aprecieze „grătaragiului” urban valoarea şi gusturile muzicale desăvârşite. Acum, că a trecut Paştele, cei care nu am avut posibilitatea de a fugi din oraş sperăm să ne putem linişti niţel. Fraţilor, Hristos a înviat!
