Copilăria, perioadă cu bucurii, joc și fără griji, este simțită cu totul altfel de patru frați din orașul Ștefănești. Trei băieți și o fetiță trăiesc împreună cu mama, bunica și mătușa în condiții precare, într-o casă care stă să se dărâme. În urmă cu aproximativ 3 ani, locuința a fost afectată de un incendiu pornit de la o lumânare și, din cauza posibilităților materiale reduse, familia Pană nu a mai putut reconstrui casa. Din cauza lipsei spațiului, pentru că în singura cameră funcțională viețuiesc șapte persoane, tatăl copiilor locuiește separat și îi vizitează periodic, contribuind, din puținul pe care îl are, la creșterea lor. Mama, în vârstă de 40 de ani, este principalul aducător de venituri, lucrând la firma Lisa Draxlmaier, iar bunica are o pensie minimă de 1000 de lei. Singurele piese de mobilier pe care le au la dispoziție sunt un pat, o sobă și un scaun, din casă lipsind si televizorul, un obiect căruia mulți dintre noi nici nu îl mai acordă atenție, deținându-l fiind mai mult decât normal. Copii se pot bucura doar de un telefon, care din, păcate, este spart.
Povestea celor patru frățiori
Mezinul familiei este în vârstă de 3 ani, ceilalți doi băieți având 6 și 9 ani, iar fetița are 5 ani. Trist este că doar doi dintre copii, cei mai mari dintre ei, merg, din când în când, la școală. Din cauza situație financiare precare, frații riscă abandon școlar și totodată, un viitor nesigur. Copii însă continuă să zâmbească și au motive să o facă, pentru că de cazul lor a aflat părintele Daniel Mandu din comuna Călinești, care este hotărât să îi ajute. Întâmplător sau nu, situația a ajuns în atenția părintelui și, cu bunăvoința unor oameni, face demersuri ca familia să se mute într-o casă în comuna Călinești. Acesta a declarat pentru Argeș Plus că va face tot ce poate pentru ei. La rândul lor, alți oameni s-au implicat, pentru a da o mână de ajutor. O firmă a donat lemne pentru iarnă, și inclusiv polițiști din orașul Topoloveni au oferit familiei sprijin. Cei care doresc să îi ajute pot dona în contul RO20BACX0000002190223000 Unicredit, Mandu Daniel, titular sau pot lua legătura cu părintele din Călinești.