Un accident rutier serios a avut loc vineri, în comuna Buzoiești, unde două vehicule s-au ciocnit violent, mobilizând de urgență echipajele de intervenție.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Argeș, la fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat.
Bilanțul preliminar indică patru victime, dintre care două au rămas încarcerate în urma impactului. Salvatorii au intervenit pentru extragerea acestora dintre fiarele contorsionate ale mașinilor.
Din fericire, toate persoanele implicate sunt conștiente și cooperante, însă intervenția este în dinamică, iar echipajele medicale acordă îngrijiri la fața locului.
Au fost suplimentate forțele de intervenție cu un echipaj SAJ.
Cele două persoane încarcerate au fost extrase și predate echipajelor medicale. Este vorba despre o victimă de sex masculin și una de sex feminin.
Celelalte două persoane prezintă zgârieturi pe diferite zone ale corpului.
Circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autorități.
Foto: Arhiva Argesplus


