De astăzi, primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, este noul lider al PSD Argeș. Până acum, Pendiuc deținea funcția de președinte executiv al filialei. Numirea sa ca președinte vine după autosuspendarea din poziția de lider al PSD a lui Constantin Nicolescu, care astăzi a fost demis printr-un ordin al Prefecturii Argeș din funcția de șef al Consiliului Județean Argeș.
Tudor Pendiuc este primar al Piteștiului din 1992 și a fost membru al Partidului Democrat până în anul 2001. În acel an, Tudor Pendiuc a devenit membru PSD, consolidându-și poziția de la an la an. În prezent, tabăra sa este una dintre cele mai influente din PSD Argeș, existănd posibilitatea ca noua ,,orânduire’’ a filialei să atârne greu în desemnarea candidatului pentru Consiliul Județean.


