Am publicat, într-un număr anterior al săptămânalului nostru, un articol intitulat „Un executor din Argeş şi-a însuşit banii unui executat”. După apariţia acestui material, am fost contactaţi de executorul judecătoresc Ioan Iordache care ne-a ameninţat cu instanţa de judecată pentru vina de al fi calomniat prin ce am scris acolo. Noi ne menţinem punctele de vedere din articolul respective,sprijinite de documente şi mai mult decât atât, continuăm să vă prezentăm alte abuzuri la care a fost supus Cornel Păun din Beleţi Negreşti în legătură cu executarea silită despre care scriam în numărul anterior.
Scurt istoric al faptelor
În data de 23 iunie 2005, dar şi în alte date anterioare, Cornel Păun a făcut obiectul unor executări silite, în baza unui titlu executoriu emis de instanţele de judecată. Mai precis, executarea a fost făcută potrivit actului de adjudecare nr. 72/2004 şi a încuviinţării executării silite emisă în dosarul 666/2005, în data de 25.06.2005. Cu prilejul acestei executări, s-au produs mai multe incidente, Cornel Păun s-a opus, iar mai mulţi indivizi care îl însoţeau pe executor au sustras unele bunuri din gospodăria celui executat, fără ca acestea să fie consemnate în procesul verbal de executare întocmit de Ioan Iordache. Mai mult, executorul a întocmit documente prin care a executat şi casa şi terenul aferent care nu făceau obiectul titlului executoriu pus în aplicare la acea dată.
Anterior, respectiv în data de 10.05.2004, cu prilejul altei executări silite Cornel Păun s-a opus şi a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, însă ceilalţi vinovaţi, respectiv executorul judecătoresc şi încă cinci persoane care au sustras bunuri din gospodăria lui Păun nu au fost traşi niciodată la răspundere penală de reprezentatii legii.
Procurorii îi ocrotesc pe răufăcători
După incidentele produse cu prilejul executării silite din 2005, Cornel Păun a făcut nenumărate sesizări la Parchet, dar nu a primit niciodată un răspuns favorabil. Totuşi, în data de 6 decembrie 2012, Procurorul General al Curţii de Apel Piteşti a dat o rezoluţie prin care răspundea unei contestaţii formulate de debitor împotriva soluţiei din dosarul penal 569/P/2012, emisă de Parchetul pe care îl conducea.
În această rezoluţie procurorul general Mihai Aldea a fost de acord cu soluţia dată de subalternii săi de a nu se începe urmărirea penală împotriva executorului Ioan Iordache. Substanţa motivării procurorului constă în invederarea faptului că, între timp, a intervenit prescripţia penală cu privire la faptele comise de executor.
De asemenea, procurorul scrie în motivarea sa că „petiţionarul nu a respectat termenul de două luni prevăzut la art. 258, alin. 2 din codul de procedură penală, raportat la art. 284 c.p.p.”. Nu ştim unde este prevăzută obligativitatea plângerii prealabile în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, dar noi nu am găsit aşa ceva, nici în codul penal, nici în codul de procedură penală.
Dincolo de acest aspect, Cornel Păun formulase numeroase sesizări cu privirea la abuz în serviciu de care îl acuza pe executorul judecătoresc. Cu privire la termenul de prescripţie a faptei, acesta nu poate fi invocat, întrucât fapta s-a petrecut în 23.06.2005, iar procurorul general invocă, în mod eronat că fapta s-ar fi consumat în anul 2002. Toate documentele arată că abuzul procurorului s-a consumat în 2005 şi prescripţia nu putea fi valabilă decât în anul 2015.
Procurorul Toma trece sub tăcere data consumării faptei pentru a putea invoca prescripţia
O altă ciudăţenie din dosarul intrumentat de Parchetul Curţii de Apel, la plângerea lui Cornel Păun devine element de umor involuntar. Astfel, Păun a făcut plângere împotriva a cinci făptuitori care i-au sustras bunuri din gospodărie cu prilejiul executării şi a invocat, în acea plângere, şi doi posibili martori, pe mama sa Stancu Veruţa şi pe o altă consăteancă, Bălan Lenuţa.
Procurorii însă nu au fost de acord cu calitatea de martori a celor două persoane şi au decis (???) ca şi cei doi martori să fie pur şi simplu… făptuitori. În zadar a făcut reclamantul mai multe sesizări procurorilor cu privire la această gravă eroare, pentru că anchetatorii au menţinut, cu cerbicie ,calitatea de învinuite pentru cele două femei, chiar dacă între timp Stancu Veruţa, chiar decedase.
Prin Ordonaţa nr. 56/2012, Parchetul Curţii de Apel Piteşti şi-a declinat competenţa de instrumentare a cercetărilor în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu privire la acuzaţiile de furt şi lovire faţă de cele cinci persoane prezente la executarea silită. În acest lot au fost cuprinse şi cele două martore, transformate de procurori ,fără niciun temei, în inculpate. Dosarul a fost repartizat procurorului Gheorghe Toma.
Procurorul Toma este unul şi acelaşi cu personajul despre care CNSAS s-a pronunţat definitiv atribuindu-i eticheta de fost turnător al Securităţii.
În data de 16.11.2012, magistratul Gheorghe Toma a emis rezoluţia nr. 1503 prin care a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei şapte învinuiţi. Pentru a da o aparenţă de legalitatea acestei rezoluţii, scrie în motivare că, „se constată că faptele în legătură cu care petentul a înţeles să se plângă s-au consumat la data de 15 iulie 2002.”
Ceea ce a omis magistratul a fost realitatea că petentul a stipulat în plângerea sa că faptele s-au consumat atât în data de 15 iulie 2002 cât şi în data de 10 mai 2004. În legătură cu această ultimă dată există casetă filmată pe care a avut-o,la dispozitie şi domnia sa, în timpul instrumentării dosarului. Dar, probabil, procurorul Toma a invocat doar data de 15 iulie 2002 pentru a decide că „din cele expuse se constată că pentru faptele în legătură cu care a fost formulată plângerea de către Păun Cornel, prevăzute şi sancţionat de art. 180 c.p., 192 c.p., 208,209 c.p. şi art. 217 a intervene prescripţia”.
Aşadar e clar ca lumina zilei de ce procurorul Toma nu a făcut vorbire în motivarea soluţiei sale despre faptele comise în data de 10 mai 2004. Tocmai pentru a-i exonera pe făptuitori de răspunderea penală prin artificiul cu prescripţia.
