Peste 250 de efective de poliție și poliție locală au fost în acțiune, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19, potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.
În cadrul acțiunilor punctuale privind respectarea prevederilor Legii 55/2005, desfășurate în ultimele 24 de ore, au fost legitimate 758 de persoane, au fost verificate 319 autovehicule, din care 129 de mijloace de transport în comun.
În cadrul celor 37 de acțiuni punctuale, desfășurate în sistem integrat, au participat efective de poliție, poliție locală și jandarmerie, fiind vizate, zonele aglomerate, centrele comerciale, restaurantele și localurile publice, precum și mijloacele de transport în comun.
Echipele care s-au aflat în acţiune au aplicat 129 de sancțiuni contravenionale, în valoare totală de 22.500 de lei. Dintre acestea, 19 sancţiuni au fost aplicate în mijloacele de transport în comun, persoanelor care nu au respectat măsurile de protecție individuală, iar 2 sancţiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat măsura izolării la domiciliu.
În total, în ultimele 24 de ore, poliţiştii argeşeni au legitimat 834 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală, precum şi a interdicţiilor impuse, precum şi 146 de societăţi comerciale şi alte 113 autovehicule. În urma verificărilor, au fost aplicate 181 de sancţiuni, în valoare totală de 29.000 de lei.
Scopul activităților este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2, poliţiştii, jandarmii, pompierii, poliţiştii locali şi reprezentanţii celorlalte instituţii care participă la activităţi fiind, cu toţii, membri ai acestei comunităţi.
Vă rugăm să conștientizați importanţa acestor măsuri în contextul situației epidemiologice de la nivel naţional, şi mai ales efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infectiei cu Coronavirus.
Astfel, recomandările impuse prin normele legale au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, la nivel personal, pentru limitarea riscului de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune.
Activităţile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare fizică, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
•
EXEMPLE:
În cursul nopţii de 13 spre 14 octombrie a.c., în jurul orei 01:30, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti au constatat, în urma unui control în trafic al unui autovehicul, că ocupantul acestuia, bărbat de 47 de ani, cu domiciliul în judeţul Iaşi, figura ca având instiuită măsura carantinării la domiciliu.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform art. 352 din Codul Penal.
•
În ziua de 13 octombrie, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, cei din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni, precum şi cei din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni, care au efectuat verificarea la domiciliu a persoanelor față de care este instituită măsura izolării la domiciliu, ca urmare a revenirii din călătorie în ţări faţă de care este instituită această măsură, au constatat că trei persoane, respectiv o femeie de 48 de ani, o femeie de 28 de ani şi un bărbat de 27 de ani, nu se aflau la adresa declarată pentru izolare.
Faţă de cele trei persoane a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, conform Legii 55/2020 cu amenzi în valoare totală de 2.500 de lei, iar situaţia acestora a fost comunicată C.J.C.I. Argeș și D.S.P. Argeș.


