Un grav accident a avut loc, seara trecută, în comuna argeșeană Hârsești, pe DJ 679, unde un pieton accidentat grav de un autoturism.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani, din Hârsești, care conducea un autoturism pe DJ 679, pe o porțiune din afara localității, fără iluminat public, circulând din direcția Hârsești spre Stolnici, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a acroșat și accidentat un bărbat de 54 de ani, din aceeași localitate, posibil în împrejurarea în care pietonul s-ar fi deplasat pe partea carosabilă.
În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni, inițial fiind conștient, însă ulterior starea de sănătate agravându-se. Cel în cauză a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, cu semne vitale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
Foto: ARHIVA ARGESPLUS


