Weekend-ul care se apropie cu pași repezi aduce amatorilor de mișcare vești nu foarte îmbucurătoare: accesul pe pista de încălzire a Stadionului „Nicolae Dobrin” în timpul meciurilor de Campionat Național Juniori, va fi restricționat.
Potrivit unei informări a Primăriei Pitești, „La sfârşitul acestei săptămâni, echipele de juniori ale clubului FC Argeş vor disputa o nouă etapă de campionat în competiţiile organizate de Federația Română de Fotbal. Sâmbătă, 7 septembrie 2019, de la ora 16:00, FC Argeş Under 19 va întâlni, pe propriul teren, pe CS Mioveni Under 19. În aceeaşi zi, dar de la ora 18:00, FC Argeş Under 17 va juca cu CS Mioveni Under 17. Ambele partide se vor disputa pe terenul 2 al Complexului Nicolae Dobrin. Pe durata celor două meciuri, accesul amatorilor de mişcare pe pista de atletism, aflată în imediata apropiere a terenului, va fi restricţionat, întrucât regulamentul FRF nu permite desfăşurarea altor activităţi sportive”.


