În cadrul conferinței PNL Pitești de astăzi, liberalii Narcis Sofianu și Mihai Alexandrescu au adus în discuție, pe lângă altele, un subiect destul de delicat cu care se confruntă cetățenii piteșteni, în special cei aflați abia acum în formare și anume lipsa educației civice (urbane) în „favoarea” preocupărilor cu potențial caracter vicios.
Este inadmisibil ca mai ales adolescenții să nu beneficieze de o astfel de educație. Cum se poate dezvolta orașul, în condiții optime, dacă cetățenii și viitorii cetățeni ai săi nu au nici măcar cea mai mică noțiune despre ceea ce înseamnă să fii educat în spirit civic?
Majoritatea, din păcate, preferă să se complacă în situații mai mult decât jenante.
Și cumva, totul pornește de la instituțiile abilitate dar și din școală, aici de la anumiți pedagogi care în loc să țină ore despre educația mai sus amintită, preferă să îi oblige pe elevi să ia parte la acțiuni care oricum nu îi ajută cu mai nimic.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=rV19-5hI6Wo&w=560&h=315]