Cătălin Bulf, liderul Partidului Mișcarea Populară (PMP) Argeș, a declarat astăzi, într-o conferința de presă, că este indignat, deoarece premierul României, Victor Ponta s-a ținut de petreceri și distracție, iar mai multe județe din țara au fost sub ape. De asemenea, Bulf este revoltat și pe primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, deoarece în timp ce în Argeș mai multe zone au fost afectate de inundații, stătea alături de Victor Ponta pe scenă din Craiova, la consiliul național care l-a desemnat pe Ponta candidatul PSD la alegerile prezidențiale.
Conducerea PMP Argeș a mobilizat deja în prima localitate dintre cele grav afectate de inundații. În urma deplasării în teren Cătălin Bulf președintele PMP Argeș a declarat:” Am mers la Băbana a doua zi dupa inundații pentru a vedea cu ce poate ajuta Organizația PMP locuitorii de acolo. Din informațiile pe care le aveam, din vizitele în teren dar și din discuțiile purtate cu primarul localității Bebe Ivan, am mers la cele 56 de familii afectate de inundații din satul Valea lui Paneata. Țin să menționez că am ajuns acolo odată cu reprezentanții Crucea Roșie și cei de la Consiliul Județean Argeș. Cred că este macabru să te intereseze ca și institutie județeană mai mult cum vei apărea în presa de a doua zi decat soarta cetățenilor. Cei de la PSD au făcut o pasiune din a exploata suferința și dezastrul în scop electoral. Actuala putere este mai preocupată de imaginea partidului stat și nu de ajutorul real pe care ar putea să-l ofere populației.”
Conducerea PMP Argeș a mers la fața locului în cateva dintre comunele grav afectate de inundații în ziua în care acestea s-au produs: Merișani, Băbana, Bascov, Pitești, Lunca Corbului. Cătaăin Bulf:”In ziua producerii inundațiilor am mers la fața locului pentru a vedea cu ce putem să ne implicăm. Am avut patru echipe care au mers în fiecare localitate afectată în afara de reprezentanții noștrii din teritoriu. După câteva ore în care am reușit să ne facem o impresie legată de implicarea autorităților și „marea grijă” a PSD față de sinistrați am remis presei și un comunicat de presă în perfecta cunostință de cauză a realității din teren spre deosebire de multi alții.Argesul este extrem de afectat, zeci de localități, aproape jumatate din județ afectat de ploile torențiale, starea de fapt nu a fost mediatizată ca în alte județe pentru ca la noi nu a venit premierul Victor Ponta.”


