Actuala organizație a PNL Argeș trăiește într-o bulă proprie ruptă de realitate și acționează în defavoarea sa și a electoratului liberal adevărat. Nu putem să nu remarcăm faptul că această organizație s-a pesedizat total și a trecut pe linie moartă mai mulți liberali adevărați prin jocuri politice lipsite de fair-play care au fost realizate, de multe ori, la limita încălcării propriului statut. Nu putem să ne facem că nu observăm că actualul președinte al organizației PNL Argeș, doamna deputat și ministru al justiției, Alina Gorghiu și-a impus echipa de conducere atât la nivel județean cât și la nivelul filialelor locale ale PNL Argeș, în unele cazuri chiar prin dizolvarea filialelor locale, în scopul impunerii prin forță a liderilor agreați de dânsa, la recomandarea unui grup restrâns de membri ai PNL Argeș care au acapart această organizație și care acționează discreționar, în scopul propriilor interese.
De asemenea, nu putem să nu vedem ce achiziții a realizat PNL Argeș în ultima perioadă concomitent cu pierderea, în mod voit sau mai puțin voit, de lideri locali marcanți și influenți în comunitățile din care fac parte așa cum sunt Ștefan Ion (primarul localității Hârtiești), Buicea Alecu (primarul localității Căldăraru) sau Dumitru Drăgușin (primarul localității Uda), dar și alții.
Pesedizarea aproape totală a PNL Argeș a început, însă, inaintea alegerilor din 2020, atunci când fostul viceprimar PSD al Piteștiului, Sorin Apostoliceanu, a fost adoptat de PNL Pitești, iar actualul lider al PNL Pitești, Mihai Coteț, care se declară a fi liberal adevărat, l-a primit cu brațele deschise (este drept, nu chiar de la început) în echipa sa. Imaculatul (din punct de vedere politic și al intereselor politice – care nu este chiar așa imaculat cum pretinde a fi, dar despre asta vom vorbi cu argumente în articole viitoare) Mihai Coteț, face acum echipă cu acest domn pentru care doctrina unui partid (sau mai bine zis a partidului din care face parte la un moment dat) nu contează atât timp cât își poate îndeplini interesele personale. Identitatea liberală a domnului Apostoliceanu rezultă din realizările sale din mediul privat – care realizări că dânsul nu a lucrat decât la stat? Dar oricine poate spune că este liberal în simțiri, nu-i așa?
Revenind la așa-zisele proiecte ale PNL Argeș – păi majoritatea liderilor PNL Argeș vorbesc despre ce se poate realiza prin așa-zisul proiect Pitești Tech City, dar niciunul dintre ei nu vorbește concret despre modalităție de realizare ale acestor obiective. Chiar astăzi, prefectul județului Argeș și candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș, domnul Radu Perianu, vorbea într-o emisiune la o televiziune locală despre acest plan afirmând că acesta nu este unul utopic (așa cum, pe bună dreptate, putem crede), fără însă a ne spune dacă cei se vor ocupa de implementarea acestuia au identificat măcar locurile în care să fie instalate cele 10 parcuri industriale, lucrările necesare pentru crearea infrastructurii necesare funcționării acestora, modaliutățile de atragere a firmelor private în aceste parcuri etc și nici despre alte proiecte ale acestui plan cum ar fi un construirea unui spital municipal unor unități de învățământ interconectate cu mediul de afaceri etc.
Cu privire la sistemul de sănătate din Argeș, domnul Radu Perianu a creat, ce-i drept, un grup denumit Pacient în Argeș pe platforma de socializare Facebook, instrument destul de util pentru consultarea reală a opiniei populației cu privire la interacțiunea cu sitemul de sănătate din Argeș. De asemenea, dânsul a ordonat și coordonat mai multe acțiuni de control la mai multe instituții medicale din județul Argeș care au relevat în mod oficial mai multe nereguli semnalate argeșeni și a dispus adoptarea de măsuri pentru soluționarea acestora dar cam atât.
Am fost una dintre persoanele care a participat la întâlnirea cu prefectul de Argeș în scopul semnalării problemelor din spitalele din Argeș și consider că a fost o inițiativă foarte bună a domnului prefect dar care s-a limitat doar la ascultarea problemelor noastre în interacțiunea cu sistemul de sănătate. I-am transmis domnului Radu Perianu atunci informații despre o inițiativă legislativă (un proiect comun de ordin al ministrului muncii și al ministrului sănătății cu privire la încadrarea în grad de handicap a persoanelor care suferă de afecțiuni oncologice sau de boli degenerative încă de la diagnosticare) dar, deși s-a arătat conștient de problemă și interesat de modalități de soluționare a acesteia, domnul prefect mi-a transmis că acest proiect de ordin de ministru nu a mai fost aprobat și a fost chiar retras (după ce a stat în dezbatere publică pentru 30 de zile pe pagina de Internet a Misnisterului Muncii și Protecției Sociale) pentru că nu a existat voință politică în aprobarea acestuia și că, cel mai probabil, nici în prezent nu există voința politică necesară aprobării acestuia. Păi aș vrea să le transmit eu PNL-iștilor din Argeș că un lider liberal (ce face parte, din păcate, dintre liderii PNL marginalizați de actuala conducere a PNL Argeș), domnul Narcis Sofianu, m-a ajutat foarte mult în mediatizarea la nivelul conducerii centrale guvernamentale a necesității unui astfel de ordin și a făcut-o fără interese de imagine sau alte interese ascunse, ci pur și simplu pentru că dânsul a considerat că așa este uman (aș dori, pe această cale, să îi cer scuze domnului Sofianu că am vorbit despre această acțiune fără acordul dânsului).
Și dacă tot vorbim de domnul Narcis Sofianu aș vrea să-i întreb pe PNL-iști cine a folosit pentru prima dată în Argeș unul dintre sloganele foarte utilizate în această perioadă de liderii din Argeș ai PNL la pas prin…?
Pentru promovarea femeilor în cadrul organizației PNL Argeș, inclusiv pentru promovarea acestora pe poziții eligibile pe listele de candidați pentru alegerile din acest an, doamna Alina Gorghiu a făcut referire, de mai multe ori, la egalitatea de șanse. Un lucru foarte bun dar dacă tot vorbim de egalitatea de șanse, aș vrea să o întreb pe doamna Gorghiu: câte persoane cu dizabilități sunt promovate în interiorul PNL Argeș? Câte presoane de altă etnie sunt promovate în PNL Argeș?
Atât pentru astăzi, mă opresc aici, însă nu înainte de a trage un semnal pentru PNL Argeș – Treziți-vă acum, cât nu este prea târziu! Ascultați oamenii și interacționați cu ei, nu între voi așa cum o faceți în prezent în așa zisele prezentări la care participă doar membri PNL! Prețuiți-vă electoratul și nu-l dezamăgiți altfel veți avea soarta Partidului Național Țărănesc!
Prea dezamagitor, cat priveste promovarea membrilor cu adevarat liberali nici nu se mai pune problema, pt cei cu dizabilitati slab interesul. Au avut pe masa o adresa cu privire la problemele persoanelor cu handicap, adresa din 2021-2022 si pana astazi nu a starnit nimanui interes. Pacat de identitatea istorica a acestui partid.