
Trei poliţişti braşoveni, aflaţi în afara serviciului, au fost victimele unui accident rutier la Piteşti. În această dimineaţă, în jurul orei 6, Mihai Florin în vârstă 26 ani, din Suseni, se afla la volanul unui microbuz pe Calea Craiovei. Acesta venea din direcţia Strada Pescarilor spre strada Exerciţiu. Nu a acordat prioritate şi a acroşat un Peugeot 307, condus regulamentar de agentul principal Alina Roxana Mădularea, de 28 de ani, angajată la Poliţia de Proximitate din Poiana Braşov. Au suferit răni, din fericire nu serioase, toţi cei poliţişti, atât şoferiţa, cât şi pasagerii Nicolae Milică, de 37 de ani, agent şef de poliţie, IPJ Braşov şi Gheorghe Raluca, 37 de ani, lucrător la Poliţia de Proximitate, IPJ Braşov. Deşi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Argeş, niciunul din cei implicaţi în evenimentul rutier nu a necesitat internare.
Foto: Mihai Neacşu


