Fapt divers Prima Pagina 

POLIȚIȘTII ARGEȘENI DIN NOU LA DATORIE

Publicat la : 15 octombrie 2020

În ultimele 24 de ore, aproape 200 de efective de poliție și poliție locală au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Au fost organizate 42 de acțiuni punctuale (din care 39 de acțiuni independente ale polițiștilor), fiind vizate, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, restaurantele și localurile publice, precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost legitimate 551 de persoane, au fost verificate 334 de autovehicule, precum și 61 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.

În cursul zilei de ieri, 14 octombrie a.c., poliţiştii au aplicat 246 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 36.500 de lei.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Călineşti care au efectuat verificarea la domiciliu a persoanelor față de care este instituită măsura izolării, au constatat că o femeie de 30 de ani, care nu a respectat măsura izolării la domiciliu, nu se afla la adresa declarată pentru izolare.

Ca urmare a acestei abateri, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată unei persoane care nu a respectat măsura izolării la domiciliu, iar situaţia acestora a fost comunicată C.J.C.I. Argeș și D.S.P. Argeș.

În discuţiile cu cetăţenii, poliţiştii amintesc adesea de faptul că atât cei din cadrul instituţiei, cât şi ceilalţi reprezentanţi, ai forţelor de ordine şi ai instituţiilor implicate în aceste activităţi, sunt tot membri ai comunităţii. Efortul comun al autorităţilor şi al majorităţii cetăţenilor, care respectă aceste măsuri, trebuie respectat.

Respectaţi și recomandarea de distanțare fizică, mai ales în spaţiile aglomerate, purtați mască de protecție, respectați modul de organizare a evenimentelor şi să nu vă expuneți la riscuri.

Purtarea măştii de protecţie este un obicei util nu doar pentru a nu risca o amendă, ci mai ales pentru a proteja persoana care o poartă de infectarea din mediul care îl înconjoară, precum şi pentru a-i proteja pe ceilalţi, în situaţia în care nu îşi dă seama că are această afecţiune.

Totodată, pentru a vă proteja, este util ca spaţiul intim al fiecărei persoane, în aplicarea termenului de ,,distanţare fizică”, să ajungă la cel puţin 1,5-2 metri.

Evitați aglomerările de persoane, respectați numărul de persoane la un eveniment, pentru a vă proteja pe dumneavoastră și pe cei din jur.

Suntem și vom fi prezenți în toate zonele județului.

Ne dorim să fim nevoiți cât mai rar să aplicăm sancțiuni, dar nu vom tolera nicio abatere de la lege. De asemenea, ne dorim ca toți să conștientizeze că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante.

Evalueaza articol !
[Total: 0 Average: 0]
Facebook Comentarii

Acest articol a fost citit de 952 ori! Va multumim

Articole de citit

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.