În perioada următoare, în județul Argeș vor avea loc mai multe evenimente cultural-artistice și de divertisment la care este estimată participarea unui număr important de persoane. Pentru desfășurarea evenimentelor în condiții de siguranță, polițiștii argeșeni vor acționa în sistem integrat, alături de efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și de polițiști locali, acolo unde este cazul.
Dispozitivele de ordine și siguranță publică vor fi adaptate specificului fiecărui eveniment și vor avea ca obiective prevenirea faptelor antisociale, menținerea climatului de ordine publică, prevenirea victimizării participanților și intervenția promptă în situația producerii unor incidente.
Măsurile vor fi dispuse cu ocazia desfășurării Festivalului Internațional de Teatru în Stradă din municipiul Pitești, a evenimentului AUTOFEST Pitești 2026, organizat în perioada 05-07 iunie în Campusul Universitar Pitești, precum și a Topârceanu Fest, ce va avea loc în Parcul Făget din Mioveni.
De asemenea, polițiștii rutieri vor acționa pentru fluidizarea circulației în zonele în care se estimează creșteri ale valorilor de trafic, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere, prin activități specifice de combatere a principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere. Acțiunile vor viza, cu prioritate, respectarea regimului legal de viteză, combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a altor substanțe cu efect psihoactiv, utilizarea centurii de siguranță și respectarea normelor privind acordarea priorității.
Totodată, polițiștii vor desfășura activități informativ-educative și vor transmite recomandări preventive pentru siguranța participanților.
Recomandări pentru participanți
Pentru a evita situațiile neplăcute generate de aglomerație, recomandăm părinților și însoțitorilor să stabilească împreună cu copiii un punct de întâlnire ușor de identificat, care să poată fi utilizat în cazul separării de grup. Copiii trebuie instruiți să se deplaseze direct către acel punct și să rămână acolo până la reunirea cu familia sau însoțitorii.
Este important ca cei mici să cunoască numele și numărul de telefon al unui părinte sau al persoanei responsabile și să știe că pot solicita sprijin doar persoanelor care pot fi identificate în mod clar ca având atribuții oficiale, respectiv polițiști, jandarmi, polițiști locali, agenți de securitate sau personal al organizatorilor care poartă însemne distinctive.
Participanților le recomandăm să manifeste atenție sporită asupra bunurilor personale, în special în zonele aglomerate. Telefoanele mobile, portofelele și alte obiecte de valoare trebuie păstrate în locuri sigure și supravegheate permanent. Nu lăsați bunuri nesupravegheate și evitați expunerea inutilă a obiectelor de valoare.
În situația pierderii unui obiect, sesizați imediat organizatorii evenimentului sau forțele de ordine aflate în dispozitiv. Dacă găsiți un obiect care nu vă aparține, predați-l personalului autorizat, fără a încerca să identificați singuri proprietarul.
De asemenea, recomandăm participanților să nu atingă și să nu deplaseze bagaje, colete sau alte obiecte abandonate ori suspecte, ci să sesizeze imediat cea mai apropiată patrulă de poliție, jandarmerie sau personalul de securitate.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș recomandă tuturor participanților să adopte un comportament responsabil și să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, pentru ca aceste manifestări să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți cei prezenți.


