Viața lui artistică a început în familie și a fost remarcat, înca din școală, pentru calitățile sale artistice. S-a născut la Pitești într-o familie cu tradiții muzicale din mai multe generații. A urmat Liceul de Muzică, la profilul pian, începând de la vârsta de șase ani, a absolvit in 1994, apoi a mers la Academia de Muzică din București pe care a absolvit-o în 1999, ulterior a devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România; este membru în consiliul director al CREDIDAM. La 18 ani, la debutul artistic, a obținut marele premiu la Festivalul de Jazz din Sibiu, anul următor premiul 2 la Festivalul de la Cluj, a obținut premiul 3 la Festivalul de jazz din Lituania iar în 1998 a fost finalist la un concurs de jazz din Franța, numit Martial Solal.
Reporter, Lăcrămioara Popa ( L.P. ): Pe lângă carieră ce preocupări și pasiuni ai?
Petrică Andrei, muzician (P.A. ) : Îmi place foarte mult să-mi petrec timpul în studioul meu muzical, îmi place fotbalul, tenisul și ador să merg în vacanțe cu familia.
L.P. Câteva cuvinte, te rog, să ne spui despre alți membrii ai familiei cu care împarți această pasiune.
P.A. Sora mea este solistă, soțul ei este pianist, am un cumnat acordeonist angajat la orchestra Doina Argeșului, Ion Pascu, soția mea este Gina Lincan, care provine dintr-o celebră familie de lăutari.
L.P. Cât de bine trăiești din această meserie?
P.A. Este o meserie foarte frumoasă, ceea ce am realizat provine din muzică. Dacă iubești ceea ce faci și din asta îți poți câștiga existența ești un om binecuvântat.
L.P. Ai abordat și compoziția?
P.A.: Sunt compozitor, am deja primul volum de 15 compoziții, unele dintre ele sunt și pe discurile pe care le am făcut.
L.P. Alături de cine ai susținut cele mai importante concerte?
P.A. Am cântat alături de cei mai importanți artiști din România atât din jazz cât și din pop: Aura Urziceanu, Anca Parghel, Marin Petrache Pechea, Decebal Bădilă, Tudi Zaharescu, Emil Bîrgă. În afara țării am cântat cu: Nicole Scherzinger, Robbie Williams, Mariah Carey, Engelbert Humperdinck, din zona pop. Mai departe am cântat cu Barry Altschul, care a fost toboșarul Chick Corea și alții.
L.P. Cine sunt artiștii tăi preferați?
P.A. Artiștii preferați vin din zona jazz, îmi place foarte mult pianistul Gonzalo Rubalcaba, Oscar Peterson, Keith Jarrett, bineînțeles și trompetiști și saxofoniști, dar tot din jazz.
L.P. Spune ne, te rog, cel mai spectaculos lucru de care ai avut parte pe o scenă!
P.A. Într-unul din concertele din Austria, unde am cântat la cele mai importante Gale organizate de producătorul de pistoale Gaston Glock; eram pe scenă cu orchestra pe care o conduc, formată din 14 muzicieni. La un moment dat cântam un celebru standard de jazz” I can leave you anything but love” și Mariah Carey a cerut microfonul și permisiunea să cânte cu noi. Bucuria de a cânta împreună la această gală a fost un moment excepțional.
L.P. Jazzul, prima ta pasiune pe care ai dus-o la apogeu. Cu ce se detașează de alte genuri muzicale?
P.A. Jazzul este pentru mine cel mai frumos gen muzical, este și cel mai complex și cel mai greu. De ce? Pentru că improvizația se realizează spontan este un proces de creație live, niciodată un muzician de jazz nu improvizează de două ori la fel. Așadar este foarte frumos și plăcut însă ai nevoie de foarte multe cunoștințe muzicale și de har. Iar pentru a cânta la un nivel mare evident de ani mulți de studiu.
L.P: MULȚUMESC!
Piteșteanul Petrica Andrei locuiește în București de la 18 ani când a plecat la Conservator. Vine la Pitești să viziteze familia și recent a devenit colaboratorul Filarmonicii Pitești. Sperăm ca această colaborare să urce o treaptă administrativă și să l avem, pe o perioadă nedeterminată, la Pitești, pe acest imens muzician.
Foto: Petrică Andrei, alături de gigantul Robbie Williams
Lăcrămioara Popa