Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, secretarul general al PNL Argeș, Marius Postelnicescu, a comentat recenta fuziune a Partidului Conservator (fondator-penalul Dan Voiculescu) și dizidenta facțiune liberală a lui Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier al României și actual șef al Senatului.
În viziunea liberalului Postelnicescu, noua formațiune rezultată după fuziunea dintre ,,conservatorii” lui Voiculescu și ,,liberalii” lui Tăriceanu, ALDE (acronim preluat de la grupul din Parlamentul European Alliance of Liberals and Democrats for Europe-Alianța Democraților și Liberalilor Europeni) nu are treabă cu liberalismul.
,,Păi, cei de la PC nu au nimic în comun cu conservatorii de acum 100 și ceva de ani, atunci când pe scena politică românească existau doi poli-conservatorii și liberalii. Conservatorii din prezent au membri de la PRM, pe alții plecați de la alte partide și mai obscure, în timp ce fostul PLR nu era compus chiar din ,,liberali roșii”, radicali, așa cum s-au vrut ei, La nivel de județ nu am o statistică cuprinzătoare privind pierderile noastre față de fostul PLR… Conform ordonanței 55 am pierdut cam 30 de consilieri locali. Mare pierdere! A fost alegerea lor, asta nu înseamnă că PNL a pierdut un nucleu important, a fost alegerea lor…” a declarat Postelnicescu.


