Iată că așa cum te regăsesc pe tine, după mult timp, drag cititor, la fel l-am regăsit și pe trecătorul povestitor cu ale cărui povești te-am obișnuit periodic dățile trecute când, cu nesaț, așterneam mult mai mult rânduri.
Parcă am fost gând la gând cu el, când l-am reîntâlnit, și m-am oprit din nou în locul său obișnuit unde îl ascult de fiecare dată. Astăzi mi-a spus, din nou, o poveste… Una frumoasă dar care ascunde, din păcate, o realitate extrem de tristă: cât de mult sunt afectați oamenii din cauza lipsei acute de educație. Și aici nu vorbim despre educația care face referire la studii înalte, școli peste școli și altele de acest gen. Este vorba despre normele elementare de educație. Lipsa lor ne împiedică să fim… „ALTFEL”.
Nu te mai rețin, drag cititor, și te invit să rupi măcar o fărâmă din timpul tău, să iei loc și să citești cu atenție rândurile de mai jos care încep cam așa:
Am patinat îngrijorător de mult zilele astea pe internet și am constatat eu așa la prima mână vreo două chestii:
1. Din ce generație fac parte?!
2. Ce vine din urmă nu pare să aducă schimbarea. Evident că acum am să iau cele două evidențieri din urmă și-am să le disec. Păi…lipsa de educație este gravă, și-aici discuția e atât de amplă încât mi-ar trebui vreo trei „feisbucuri” ca să pot să o cuprind pe toată și în aceeași notă nici nu mă consider în măsură, dar hai să o comprim. Cine e de vină? Ca întotdeauna, pur românesc, tre’ să fie altu’ de vină, nu!? Ba da!
Și răspunsul e clar. Tot noi! Cum tot noi? Da, noi ăstia. Stadiul incipient al lipsei de educație nu-și are începuturile acum sau la început de ani 2000, ci mult mai devreme. De ce am ajuns aici? Pentru că dupa tembelul an ’89, cam prin ’90 așa, populația a început sau mă rog…a încercat să se emancipeze să iasă ușor, ușor din mocirla comunistă. Unii au reușit, alții mai puțin. Cert e că au rămas niște lacune, niște cratere adânci în spiritul și mentalitatea colectivă a românului. Pe principiul standard că: ,,Dacă lu’ ăla îi merg combinațiile, mie de ce nu mi-ar merge?”
Bineînțeles că pe lângă cei care au ,,răzbit” (afaceriști peste noapte sau politicieni) au rămas și cei picați în ignoranță, cei care nu au reușit să adere la capitalism, la spiritul occidental, acei îndoctrinați pe viață și aici cu tristețe, da, mă refer la bunicii și străbunicii generațiilor actuale. Oamenii ăstia (sau hai unii, majoritatea) au transmis copiilor lor (părinții generațiilor actuale) o parte din mentalitatea aia apusă și tot așa s-a perpetuat o doctrină găunoasă și alterată, care se reflectă în procente mari și în societatea de astăzi (noi tinerii, adică). În ziua de azi când totul e posibil, românul vine din civilizație -unde oricum își lasă amprenta- și începe a se plânge că: ,,În Germania au ăia și autostrăzi și aia și aia” și că ăia sunt civilizați și că n-o să fim așa niciodată. Nu o să fim pentru că nu punem în aplicare ce vedem la ăia mai civilizați. Cum să îi spun eu bunicuței cutare din satul cutare din județul Vaslui de colectare selectivă, când ea toată viața a dat cojile de cartofi la porci și restul de alte deșeuri le-a pus într-o găleată cine știe pe unde? De ce ne plângem și ne comparăm cu alții? Nu spațiul geografic îi civilizează pe oameni, ci ei singuri și unii pe alții. România n-o să fie altfel până când n-o să ne deschidem ochii și-o să vedem cât de mult rău ne facem prin ignoranța noastră, prin nepăsare, nesimțire, lipsă de rațiune și invidie. România e o frântură de pământ batjocorit și bandajat. Lasă că merge și așa. România va fi bine atunci când noi vom fi altfel, până atunci, cu mare durere în suflet, spun că suntem mica Africă din Europa pentru că noi am ales așa.
Textul în cauză nu e un manifest. Vreau să expun micii comunități din care fac parte o părere subiectivă pentru că sunt convins că mai sunt și alții în asentimentul meu.”, își încheie povestea, trecătorul pe care l-am regăsit și reascultat.
