A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, sau mai bine spus nu ni s-ar fi povestit şi nouă, muritorilor de rând, cum sunt alte lumi, precum cea din Copenhaga. Invitat de regi din alte ţări, mult mai puternici şi mai măreţi, prinţul Tudor s-a urcat pe calul său, şi-a luat paloşul şi peruca şi a pornit la drum. După ce a trecut prin pădurea de aramă, argint şi apoi, desigur aur, a dat de izvorul cu apă vie care curge pe la alţii şi-i face mai deştepţi. Cel dintâi om din regatul Piteştiului, prinţul Tudor, a dat cu ochii de lumea civilizată din Copenhaga şi s-a întors la Piteşti siderat de-a dreptul!
Poduri şi clădiri „inteligente”, oameni care ţin la mediu şi merg cu bicicleta în loc de bolizi, folosirea deşteaptă a energiilor regenerabile, printre toate acestea s-a plimbat prinţul nostru şi s-a întors să ne spună la toţi povestea despre tărâmul unde curge numai lapte şi miere. Acolo a fost plimbat cu un fel autobuz de prin toate locurile, a văzut nişte oameni cum nu mai văzuse, adică relaxaţi. Se pare că este un tărâm de unde câinii maidanezi au fost stârpiţi pentru că singurii existenţi erau frumos plimbaţi în lese, clădirile erau aranjate şi străzile nu prezentau capcane.
Tudor Pendiuc a fost la Copenhaga şi a aflat şi el, după 20 de ani de mandat în fruntea unui oraş românesc, că drumurile peticite, hoardele de câini vagabonzi, blocurile colorate în toate nuanţele lumii nu sunt de găsit niciunde în alte părţi. Ba mai mult, pe la ei nu se plimbau toate piţipoancele cu bolizi care abia au loc pe stradă, la ei nu se spărgeau conductele de apă de şase ori pe zi şi puteai să te plimbi cât doreai fără să ţi se încurce, cu dinţii în picioare, vreun câine ţâfnos.
Întors la Piteşti, cu ultimele puteri prinţul Tudor Pendiuc ne-a povestit într-un mod greu de priceput toate minunile pe care le-a văzut acolo. „Aveau biciclete, doamne, ce biciclete!” a exclamat prinţul nostru. „Am văzut un pod peste un lac, dar lacul era mare şi podul se putea ridica să treacă vapoarele. Acolo nu au lifturi în clădiri şi erau în aşa fel făcute că puteai să te duci până la etajul patru cu maşina cu mobila!”, a mai spus prinţul.
Trei zile şi trei nopţi a zăcut prinţul şi cu greu a reuşit să-şi revină! Suferea ca de friguri de cele văzute! Din fericire însă, el s-a vindecat de imaginea acelei lumi civilizate şi s-a întors să ne demonstreze că nu s-a lipit nimic de el. După ce şi-a venit cu totul în firea lui obişnuită, prinţul Pendiuc s-a apucat de ce ştie el mai bine.
