Bine te-am regăsit, drag cititor, privitor și călător în timp! Astăzi în plin spirit al sărbătorilor, vreau din nou să împart cu tine o poveste.
Se întâmpla în urmă cu patru ani, la puțin timp după ce mai fusesem în același loc dar vizitasem un alt obiectiv.
„Asa cum mi-am propus și mi-am promis, am revenit la Racos. Un loc de care am ramas foarte legată sufletește…
Daca la prima vizită am pășit pe urmele principelui Gabriel Bethlen și ale grofului Sukosd,acum a venit randul să urmez pașii naturii,vizitând rezervația geologică și lacul de smarald.
Un loc mirific,cu peisaj și culori ce nu pot fi zugrăvite vreodată de mână omenească. Doar Mama-Natură o poate face, cum numai ea știe.
Ajunsă din nou la Racoș, nu am putut să nu fac o scurtă vizită și la castel. M-a întâmpinat din nou batrana doamna Anna Antal, cea cu zâmbet blând, care se bucură ca un copil atunci când are vizitatori.
Mi-e tare drag castelul, tocmai de aceea l-am vizitat din nou înainte de a mă îndrepta spre lac și spre rezervația geologică.Auzisem despre aceasta, văzusem fotografii, dar de la alți vizitatori….
Un peisaj superb incepea să mi se arate încă de la primii pași, relieful format,seamănând foarte bine cu cel al unui canion.
Pășeam incet,admirand peisajul si inspirand aerul usor uscat dar curat. Bucati de roci,mai mari sau mai mici,așezate de natura cum numai ea știe mai bine,formau un peisaj parcă desprins din altă lume.
Încet, încet, am ajuns și în fața lacului de smarald.
O pală ușoară,de vânt,mișca apa, făcând totul să pară ca un văl din mătase care stralucea în lumina soarelui de mai.
Nuanțele de verde erau cand mai puternice, când mai pale, dând impresia unor degradeuri mișcătoare. Am zăbovit un timp lângă lac, admirându-i culorile pure si luciul argintiu, pentru ca mai apoi să mă îndrept către coloanele de bazalt.
Acolo,alt peisaj deosebit. Natura, a reușit de-a lungul timpului să își arate măiestria de sculptor, dând naștere acelor forme unice, acelor forme care parcă amintesc de sculpturile și coloanele de pe acropolele Greciei Antice.
Daca in Grecia Antică omul a fost cel care a creat, aici, la Racoș, natura a fost maestrul cu dalta. Un maestru de necontestat!”
galerie foto: arhivă personală Otilia Bercaru









