Primarul Baicea de la Costești era suspectat de ceva timp că face jocul PSD! Da, PSD… Deși, oficial, este primar PDL, Baicea a fost văzut fie în compania celor de la Mișcarea Populară, fie în compania social-democraților. Președintele PDL Argeș, deputatul Cătălin Teodorescu, a fost cât se poate de tranșant zilele trecute, la o conferință de presă. În opinia liderului dreptei din Argeș, Ion Baicea se face vinovat de trădare atât față de partidul care l-a propulsat, dar și față de doctrina de centru-dreapta, și așa foarte puțin populară în județul Argeș. Iată ce scriu colegii noștri de la Obiectiv:
Președintele PDL Argeș, deputatul Cătălin Teodorescu, a declarat, joi, că organizația pe care o conduce a obținut un scor foarte bun în orașul Costești și în regiunea aferentă acestuia.
Practic, colegiul Costești, așa cum este el denumit în organizația PDL Argeș, s-a situat, după alegerile din 25 mai, pe primul loc între colegiile acoperite de democrat-liberali. „Sunt lăudabile eforturile președintelui interimar al PDL Costești, pentru că s-a bătut cu un primar trădător (Ion Baicea, n.r.) care i-a făcut necazuri din prima și până în ultima zi de campanie”, a spus Teodorescu. „Chiar mi-e milă de primarul din Costești.
Dacă 22 la sută este tot ceea ce mai poate el să obțină, înseamnă că nici viceprimar n-o să mai iasă dacă va mai candida”, a subliniat deputatul PDL de Argeș, Cătălin Teodorescu. Este cunoscut faptul că Ion Baicea, deși a ajuns primar al Costeștiului pe listele PDL, a făcut acum jocurile Partidului Mișcarea Populară (PMP). Însă asta nu este tot. După conferința de presă, deputatul Teodorescu a fost solicitat să explice în amănunt de ce a folosit cuvântul „trădător” când s-a referit la Ion Baicea. „Dacă ar fi trădat doar partidul pe listele căruia a fost ales de două ori, aș fi înțeles. Chiar și opțiunea lui declarată pro-PMP nu ar fi fost o problemă. În definitiv, fiecare poate avea, la un moment dat, și o altă alegere”, a declarat Cătălin Teodorescu.
Acesta este de părere că Baicea nu a trădat doar PDL-ul ci și PMP-ul. „Lipsa de caracter a primarului Baicea reiese și din faptul că a mers la două capete: i-a trădat și pe cei de la PMP și a făcut, în fapt, campanie ascunsă PSD-ului care a câștigat la Costești și europarlamentarele și alegerile pentru Consiliul Județean”, a explicat liderul PDL Argeș.


