Prefectul a pornit în teren să verifice legalitatea lucrărilor care se efectuează la micro-hidrocentralele de pe Transfăgărăşean. Aceste lucrări, intens disputate în presa centrală şi locală, de altfel investiţii agreate de Uniunea Europeană, au ridicat suspiciuni cu privire la legalitatea obţinerii avizelor necesare. Prefectul a considerat că nu poate să iasă fum fără foc şi s-a gândit să-şi ia experţii locali de la Direcţia Silvică, de la mediu, construcţii şi să verifice personal în teren care este situaţia. „Dacă voi considera că avizele pe care le au nu au fost tocmai corect obţinute sau că sunt probleme, voi informa instituţiile avizate să ia măsuri. Nu spun însă că ar fi probleme, voi vedea la faţa locului”, a comentat prefectul Gheorghe Davidescu.
Prefectul verifică legalitatea avizelor pentru microhidrocentralele de pe Transfăgărăşean
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
3 comentarii



