Odată dispărută alianța USL, șefii deconcentratelor de culoare liberală ar trebui să părăsească funcțiile, așa cum s-a întâmplat și în alte situații de acest gen. Însă, spune, președintele PNL Argeș, Ion Popa, „eu nu pot să-i oblig să-și dea demisia, pentru că oamenii au ocupat acele posturi în urma unor examene/concursuri. Însă, nici nu pot să-i opresc dacă vor vrea s-o facă. Oamenii au muncit în instituția respectivă, unii lucrează de zeci de ani. Componenta politică a fost una redusă atunci când au fost numiți în funcție”. Într-o situație oarecum delicată, odată alianța ruptă,
se află și primarii USL care au candidat pe listele comune. Cu toate acestea, mai spune Ion Popa în cadrul conferinței de presă desfășurată la sediul partidului, șefii administrațiilor locale liberali nu vor părăsi formațiunea PNL.
Președintele PNL Argeș despre directorii liberali: „Nu pot să-i oblig să-și dea demisia”
Niciun comentariu


