Emilian Ciolan (PSD) este primar al comunei Dârmăneşti de câteva mandate… Cel mai probabil, dat fiind că şi-a făcut datoria faţă de comunitate, se pregăteşte pentru următorul mandat de primar al localităţii.
Despre ultimii patru ani în fotoliul de primar al comunei Dârmăneşti, Ciolan spune că a avut destule reuşite. ,,Se putea face şi mai mult, dar nu am stat extraordinar cu banii… De exemplu, am reuşit să asfaltez 5 kilometri de drum comunal, iar un alt kilometru, în zona Valea Rizii, va fi asfaltat în 2016. Mulţi merg pe ideea pietruirii, o treabă care mi se pare mântuială… Păi, după prima ploaie mai serioasă s-a dus naibii tot pietrişul ăla! De aceea, noi nu am fost niciodată de acord cu pietruirea, cu lucrul de mântuială! Preferăm să modernizăm puţin câte puţin drumurile comunale, dar să o facem cum trebuie, să punem asfalt,” a declarat Ciolan.
Primarul a fost preocupat, în acest mandat, şi de problemele bisericii. Cu ajutorul financiar al Primăriei Dârmăneşti, în această perioadă se construieşte o biserică la Valea Nandrii (parohie nouă), un paraclis şi o capelă la parohia din Negreni, iar în satul Piscani-o clopotniţă, o capelă şi un paraclis, investiţii de o valoare foarte mare.


