Deşi suntem în plină criză economică, Primăria Mioveni a reuşi finalizarea unor investiţii importante. Oraşul este foarte curat, grădiniţele şi parcurile pot rivaliza cu cele din Occident, în timp ce serviciile consiliului local sunt la cele mai înalte standarde.
„În timp ce aceste investiţii au fost finalizate, altele au fost demarate şi vor continua în 2011. Vom lucra la canalizarea menajeră a cartierelor Racoviţa şi Clucereasa, la Centrul Cultural Educativ, la Catedrala Ortodoxă. Sigur, străzile, locurile de parcare, locurile de joacă pentru copii sunt pe agenda de lucru a primăriei. Am colaborat foarte bine cu conducerea Uzinei Dacia, cu Consiliul Judeţean şi cu Instituţia Prefectului”, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Ion Georgescu.
Cu toate că lista realizărilor este mult mai lungă, primarul Ion Georgescu a vorbit, cu amărăciune în glas, şi despre neîmpliniri. Dat fiind faptul că s-au tăiat salariile bugetarilor, circa 50% dintre salariaţii Primăriei, neputând trăi cu 500 lei pe lună, s-au îndreptat către uzina de autoturisme. „Avem oameni care au pus mult suflet în munca pe care au făcut-o, dar nu pot să stopez plecarea lor din Primărie – spunea Ion Georgescu. Aici primesc 500 lei pe lună, acolo merg la 500 de euro… Mai grav este că prin plecarea loc nu se vor putea ocupa posturile, iar cei care vor rămâne vor trebui să muncească şi mai mult. Îmi pare rău că nu am găsit soluţii legale pentru stimularea salariaţilor, pentru că s-a muncit mult, altfel nu erau asemenea realizări”.
S-a muncit mult, cu salarii diminuate, dar oraşul şi-a schimbat înfăţişarea de la an la an. În 2011, alte investiţii vor fi finalizate, altele vor începe, pentru că ambiţiosul primar şi echipa pe care o conduce vor să facă pentru locuitori un oraş mai frumos, cu tot confortul. Şi dacă aveţi timp, puteţi să vă bucuraţi sufletul, într-o seară de decembrie, în oraşul constructorilor de autoturisme împodobit cu mii de ghirlande. O splendoare!