Două unităţi de învăţământ care plătesc chirie modică având în vedere spaţiile unde funcţionează, plus locuinţele sociale închiriate tot de către primăria Piteşti, acestea sunt sursele de venit din chirii ale municipalităţii. În total, la bugetul local, se adună lunar aproape 30.000 de lei. În Piteşti, primăria încasează bani de chirie de la 386 de chiriaşi, din care 384 sunt locuinţele ANL, clădiri unde funcţionează diverse instituţii publice locale sau diverse asociaţii, iar două sunt unităţi de învăţământ: Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 17. Pentru clădirea unde funcţionează Colegiul „Maria Teiuleanu”, chiria percepută de primărie este de 8715 lei lunar, pe când grădiniţa plăteşte aproape 4000 de lei pe lună. În ceea ce priveşte spaţiile pentru care primăria plăteşte pentru a le folosi, la Casa Căsătoriilor, chiria plătită din bugetul local este de 2000 de euro pe lună, conform contractului de închiriere semnat în 2010 cu actualul proprietar.
Primăria Piteşti încasează doar 30.000 de lei lunar din spaţiile închiriate
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
3 comentarii



