
Primarii argeșeni au ridicat astăzi o problemă importantă în fața prefectului Gheorghe Davidescu. Ei nu sunt de acord cu înființarea posturilor de poliție locală pe raza comunelor și spun că este o pierdere de timp și, mai ales, de bani. Aceștia atrag atenția că actuala organizare, existentă în rural din 1947, este destul de bună și că preferă să mai aducă la posturi polițiști competenți, capabili să rezolve spețele de infracționalitate. În asentimentul lor a fost și Sevastian Puiu Pupăză, edilul din Stolnici, care a precizat că un șef de post bun face mai mult decât o mie de comunitari, deoarece știe tot ce se întâmplă în comună, este obișnuit cu cetățenii și indetifică ușor problemele existente.
Radu Doru, Suseni: „Nu avem bani de poliție locală”
Primul gospodar al comunei Suseni a fost cel mai vehement și a precizat că nu poate păstra ordinea în comună cu secretarul sau cu contabilul, ci cu un șef de post competent. „Într-adevăr există o anumită ruptură între administrațiile locale și instituțiile deconcentrate. Dar vreau să atrag atenția asupra acestei probleme cu care ne confruntăm. Se vrea organizarea Poliției rurale ca cea de la oraș. Păi din câte comune sunt în județ, cred că le putem număra pe degete pe cele care au posibilitatea să facă acest lucru. În primul rând, ne costă câteva sute de milioane bune să instruim acei oameni”, a spus edilul Radu Doru.
Ducele de Albota: „Ce să fac cu umflatul de comunitar ?”
Primarul din Albota, Ion Dumitru, a subliniat că cel mai bine este ca fiecare comună să aibă instalate camere de supraveghere, astfel polițiștii putând mai bine să-și facă meseria. „Nu trebuie să încurajăm înființarea poliției locale în mediul rural. Nu ajută cu nimic, pentru că este vorba despre niște paznici pe care trebuie să-i plătim. Paznici avem și noi, dar nu scoatem nimic din buzunar pentru ei. Mai bine punem 14 camere video să supravegheze comuna și ajutăm polițiștii din localitate, care vor rezolva mai repede problemele. Sunt costuri mari și în loc să facem asta, prefer să mai aduc la post încă un polițist competent, calificat să constate infracțiunile. Ce să fac cu umflatul de comunitar?”, a pus problema Ducele de Albota.


