Primarul municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, s-a declarat extrem de dezamăgit de parcursul echipei de volei femninin, finanțată de Consililul local, prin Sport Club Municipal. Edilul a punctat că noul tehnician, Mircea Dudaș, ar putea salva pe Argeș Volei de la retrogradare. „Problemele mari în actualul sezon, în sporturile pe echipe, sunt legate de formația noastră de volei. Din păcate lucrurile nu au mers deloc aşa de bine pe cât ne-am aşteptat noi. Chiar vreau să subliniez pe această cale că nu înţeleg nemulţumirea foştilor antrenori după ce au fost demişi, mai ales că au făcut anumite declarații în presă. Până la urmă un antrenor este menţinut în funcţie de rezultate, iar ei ar trebui să ştie cel mai bine acest lucru. Nu este niciun secret în acest sens, dar sper că până la urmă formaţia va reuşi să rămână în prima divizie şi poate că lucrurile vor sta altfel de la anul”, a spus primarul Tudor Pendiuc.
Primarul Pendiuc, dezamăgit de echipa de volei
Niciun comentariu


