În curând, rubrica noastră „Profil de tânăr politician” va împlini un an. Timp de 48 de săptămâni aţi avut ocazia să îi cunoaşteţi pe cei mai promiţători tineri politicieni ai Argeşului, fie ei nou-intraţi în politică sau, dimpotrivă, oameni care activează la organizaţiile de tineret de peste un deceniu. În cadrul acestei rubrici, am acoperit aproape toate partidele care îşi desfăşoară activitatea în Argeş… Am scris „aproape”, deoarece astăzi vom prezenta, în premieră, şi un tânăr politician de la proaspăt-apărutul Partid al Poporului-Dan Diaconescu.
Cosmin Gheţea este preşedintele organizaţiei judeţene de tineret a PP-DD. Este din Costeşti, are 26 de ani şi este inginer proiectant la o firmă furnizoare a Dacia-Renault. A studiat ingineria la Universitatea din Piteşti, dar şi la Institutul Naţional Politehnic din Tulousse, Franţa. A intrat de curând în politică şi a ales Partidul Poporului considerând că se poate afirma mai uşor.
Vrea parc eolian la Costeşti
Cosmin declară că, până în urmă cu puţin timp, nici nu vroia să audă de politică. „Am ales Partidul Poporului pentru că este o adevărată alternativă faţă de partidele care se perindă la guvernare de peste două decenii. PP nu a fost implicat în scandaluri şi se bazează pe oameni oneşti. În al doilea rând, ca inginer, am trei proiecte care pot fi implementate la nivel de Costeşti şi nu numai. Este vorba de un parc eolian, care ar putea fi amenajat acolo. De asemenea, lucrez la un proiect pentru o staţie de reciclare a apei de ploaie, unic, deocamdată, la nivel naţional. Nu în ultimul rând, lucrez la proiectarea unei centrale electrice pe baza forţei gravitaţionale,” îşi dezvăluie Cosmin Gheţea planurile.
Va fi candidatul PP la Primăria Costeşti
Declară că singurul model de politician şi de om pentru el este Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD, persoană care a făcut o carieră prodigioasă în presă şi care acum se află la aproape 20 de procente în sodaje, depăşindu-l chiar şi pe actualul preşedinte Traian Băsescu. „Pe lângă funcţia de preşedinte al organizaţiei de tineret la nivel judeţean, la Costeşti sunt vicepreşedintele filialei orăşeneşti. În această calitate, voi candida la Primăria Costeşti, fiind, probabil, cel mai tânăr candidat la funcţia de edil la alegerile din 2012. Am şanse de câştig, dat fiind că PP se bucură de sprijin la Costeşti din partea multor oameni, în special a tinerilor,” menţionează Cosmin.
Declară că la actuala clasă politică urăşte minciuna. „Se promite mult şi nu se face nimic. Ca tânăr, vreau să văd şi fapte, nu numai aiureli. Mă uit la alţi europeni, iar noi românii trăim foarte, foarte rău, în comparaţie cu ei. Nu suntem o ţară săracă, dar românii sunt săraci pentru că 20 de ani am fost furaţi şi minţiţi de actuala clasă politică,” a completat Cosmin Gheţea.


