Direcția pentru Evidența Persoanelor a Municipiului Pitești aduce la cunoștință cetățenilor programul special de lucru în zilele de 24 decembrie 2018 și 31 decembrie 2018, zile decretate ca fiind nelucrătoare în baza H.G. nr.983/2018.
Programul de lucru cu publicul pentru Serviciul Evidența Persoanelor și pentru Serviciul Stare Civilă se va desfășura după cum urmează:
- Luni, 24 decembrie 2018, program de lucru cu publicul: 8.30 – 14.30;
- Luni, 31 decembrie 2018, program de lucru cu publicul: 8.30 – 12.30.
Programul a fost stabilit pentru a veni în sprijinul cetățenilor care aveau deja programate oficierea de căsătorii civile în cele două zile.
De asemenea, ținem cont de faptul că, în perioada sărbătorilor de iarnă mulți cetățeni sunt nevoiți să efectueze deplasări în țară sau străinătate și constată fie că actele de identitate au expirat, fie că le-au pierdut sau le-au fost furate, fie că nu s-au prezentat să le ridice de la sediul Serviciului Evidența Persoanelor.
Tot în această perioadă, persoanele care locuiesc și muncesc în afara granițelor țării beneficiază de concedii și revin în țară pentru petrecerea sărbătorilor, dar și pentru reînnoirea actelor de identitate expirate, pierdute, furate sau deteriorate.
Întocmirea și eliberarea actelor de stare civilă pentru cetățenii români care locuiesc în străinătate și care se întorc în țară în perioada sărbătorilor.
Înregistrarea actelor de deces și a actelor de naștere și eliberarea certificatelor de deces și de naștere.
INFORMARE Poliția Locală Pitești
În prima decadă a lunii Noiembrie 2018, a fost finalizată montarea sistemului de monitorizare video la nivelul municipiului Pitești.
Dintr-un total de 201 camere video, un număr de 35 camere au fost montate la diferite platforme de strângere a gunoiului iar în paralel s-a desfășurat o activitate de informare și de prevenire privind modul de depozitare și condițiile de curățenie la platformele de colectare a gunoiului menajer, deșeuri din ambalaje de carton sau hârtie.
Dispecerii din cadrul Biroului Informatică și Monitorizare Video au depistat și transmis către echipajele din teren în perioada 01.11-17.12.2018, un număr de 258 fapte antisociale referitoare la nerespectarea prevederilor legale privind curățenia în zona platformelor de gunoi (ex. aruncarea gunoiului menajer/deșeurilor lângă pubelele de gunoi, colectarea de PET-uri, depozitarea de moloz fără avize legale, etc.).
În perioada menționată, polițiștii locali au sancționat contravențional un număr de 45 de persoane care au încălcat prevederile HCL 197/2017 reprezentând amenzi în cuantum de 3950 lei.
În urma depistării persoanelor neautorizate privind colectarea deșeurilor de orice natură depozitate la platformele de colectare a deșeurilor menajere, au fost acordate potrivit HCL 224/2013 completat cu HCL 91/2013 un număr de 46 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.840 lei, precum și dispunerii când situația se impunea a sancțiunii complementare de ridicare a vehiculului de natura celor trase sau împinse cu mâna sau/și cu tracțiune animală.
Agenții din cadrul Serviciului Siguranță Publică, acționează periodic și vor interveni punctual și inopinat pentru identificarea și luarea măsurilor ce se impun, vor stabili puncte de staționare în zonele considerate „critice” și vor accentua patrularea auto/pedestră în vederea preîntâmpinării comiterii unor evenimente nedorite .
Programul SC Publitrans 2000 SA pentru perioada de sărbători
S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. informează publicul călător că, începând cu data de 24 decembrie 2018, programul autobuzelor se va modifica, prin urmare, în zilele de 25-26 decembrie și 1-2 ianuarie, circulația autobuzelor se va desfășura după un program special zilelor de sărbătoare. În zilele de 27 și 28 decembrie circulația se va desfășura după un program corespunzător zilelor de vacanță.
În perioada zilelor de sărbătoare vor circula şi autobuzele de pe linia Centru – Cimitir Sf. Gheorghe, cu următoarele plecări:
• Centru – stația Al. Davila: 8:00, 09.00, 10.00, 11.00, 12.00 13.00;
• Cimitir Sf. Gheorghe: 8:50, 09.50, 10.50, 11.50, 12.50 13.50.
În ceea ce privește programul chioșcurilor de vânzare bilete/abonamente, acesta va fi următorul:
24 şi 31 Decembrie 2018:
07:00 – 17:00: Prundu Complex II, Casa Cărții, Trivale Complex II, Teatru Al. Davila, Piața Găvana;
09:00 – 17:00: Gară Sud, Piața Traian, Trivale Complex I, Cap linie Războieni, Comisariat, Complex Craiovei, B.A.T. Bascov, Dedeman, Kaufland Nord, Gara Nord ;
ÎNCHIS: Prundu Complex I, Autogara Nord, Spitalul Militar;
01-02 ianuarie 2018 şi 25-26 decembrie 2018:
07:00 – 20:00: Prundu Complex II, Teatru Al. Davila, Piaţa Găvana;
09:00 – 17:00: Casa Cărţii, Piaţa Traian, Trivale Complex II, Complex Craiovei, B.A.T. Bascov, Kaufland Nord;
INCHIS: Prundu Complex I, Gară Sud, Trivale Complex I, Cap linie Războieni, Comisariat, Dedeman, Autogara Nord, Spitalul Militar, Gara Nord.