Liderii PSD Argeş consideră că rezultatele slabe de la BAC din acest an nu se datorează numai profesorilor și elevilor. Deputatul Radu Vasilică, membru în Comisia de învățământ, apreciază că responsabilii principali sunt ministrul Funeriu și inspectorii generali ai ISJ, în speță Gabriel Bratu în Argeș. Acesta, la rândul lui cadru didacric universitare, le-a cerut demisia celor doi. Vasilică i-a luat apărarea și colegului său de alianță, președintele PNL Argeș Iani Popa, pe care Gabriel Bratu l-a criticat la o conferință de presă. ” Acum văd că toată vina cade pe elevi şi pe profesori după rezultatele de la bacaluareat, iar şefii din învăţământ nu mai au vină. De ce mai avem inspectorate, minister, de ce plătim oameni de specialitate, dacă acest 35% este mândria lui Gabriel Bratu. El a ajuns, după şase ani la conducerea inspectoratului, la apogeul activităţii sale cu acest procent. În ultima săptămână la Cameră a fost respins de coaliţie un proiect care modifica un articol din Legea Educaţiei care menţiona că numărul de locuri din licee trebuie să fie cel puţin egal cu cel al numărului de absolvenţi de gimnaziu. Păcat, trebuie să lăsăm posibilitatea copiilor de a se duce şi la şcolile profesionale, poate că nu toți trebuie să urmeze cursuri de liceu. Ar trebui şi ca examenul de bacaluareat să fie dat cu grade diferite în funcţie de specializările liceelor şi şcolilor de arte şi meserii. Tendinţa de specializare e peste tot în lume, numai noi mergem pe ideea de multilateral-dezvoltat. Cerem demisia lui Gabriel Bratu şi a ministrului Funeriu. Dacă doar elevii şi profesorii sunt vinovaţi, nu mai avem nevoie de inspectorate, sau de Ministerul Educației”, a declarat parlamengarul social-democrat.



