Combinata U18 a LPS-CSU Piteşti participat recent la turneul final al Campionatului Naţional de la Ploieşti. Elevii lui Narcis Şufariu, porneau ca favoriți mai ales că erau campioni naţionali en-titre. Cu toate acestea ei nu au prins nici măcar podiumul cedând în finala mică chiar în fața gazdelor. „Am avut parte de o competiţie foarte echilibrată la Ploieşti. Am început întrecerea cu o înfrângere, dar apoi am reuşit să ne revenim şi am învins echipa din Iaşi la o diferenţă de 27 de puncte, aceea fiind echipa pe care am depăşit-o în finala din urmă cu un an în turneul de la Piteşti. În ultimul joc din grupe am învins echipa din Focşani şi am ajuns în semifinale. În penultimul act au ajuns echipele din Piteşti, Iaşi, Ploieşti şi Cluj. Noi am jucat cu echipa din Cluj şi am pierdut la un punct după ce am primit în final un coş de trei puncte. În finala mică am pierdut cu echipa din Ploieşti. Sunt ferm convins că puteam obţine mai mult la acest turnau final, dar din păcate, am avut foarte multe probleme din cauza accidentărilor. Am avut jucători accidentaţi cam la toate partidele, iar cea mai gravă accidentare a fost cea a lui Păun, jucător ce a aterizat pe piciorul unui adversar şi probabil că va absenta şi din lotul echipei naţionale pentru Campionatul European. Există acest regret că nu am putut face mai mult, dar din păcate nu mai putem face nimic acum”, a Narcis Şufariu.
Puteau mai mult

Lasă un comentariu