PSD care conduce Argeșul de 34 de ani a fost o barieră pentru exploatarea acestui potențial. Argeșul a rămas încremenit în timp.
Drumurile sunt praf, în consecință nici turismul nu merge. Nu avem nici un parc industrial și cea mai mare nemulțumire a argeșenilor este sistemul medical.
Ion Mînzînă a anunțat ieri că a făcut cele mai mari investiții în spitale, dar spitalele arată cum arată, iar dacă îi întrebi pe oameni pe stradă despre spitalul județean, își fac cruce.
Și tot Spitalul Județean Argeș se află în topulșpăgilor din România. O recunoaște chiar Ministerul Sănătății.
Partidul Național Liberal este singurul partid care a gândit o strategie de dezvoltare economică reală, sănătoasă, coerentă și pe termen lung pentru județul Argeș.
Pentru că argeșenii își doresc un județ civilizat. S-au săturat de aroganța și de indolența lui Ion Mînzînă.
Argeșenii își doresc să trăiască într-o normalitate pe care PSD nu a fost capabil
sa le-o ofere în 34 de ani.
Ajunge cât rău a făcut PSD acestui județ!
Este timpul să construim în Argeș, așa cum ne-am propus prin proiectul Pitesti Tech City, să le oferim argeșenilor ceea ce-și doresc: un spital modern, servicii medicale de calitate, drumuri bune, locuri de muncă mai bine plătite și scoli sigure pentru copiii lor.
Județele cu administrații liberale
au arătat că se poate!
Partidul Național Liberal este singura forță politică ce poate învinge PSD.
De aceea, orice vot anti PSD acordat altui partid decât PNL nu face decât să ajute PSD.
Fac un apel la toți oamenii care s-au săturat de PSD, să vină alături de mine și de PNL, pentru că împreună îi învingem!
Le cer tuturor candidaților care, declarativ, vor să scape de PSD, să vină alături de mine! Îi aștept să facem echipă, să aducem Argeșul pe CALEA DREAPTĂ
Îi rog pe toți cei care au plecat din Argeș, în special pe tineri, să vină acasă pe 9 iunie și să voteze pentru a scoate dinozaurii PSD din politică!
Argesul trebuie să fie al oamenilor nu al stăpânilor!
MFC 21240015Ra