O acţiune de proporţii a avut loc astăzi pe Autostrada Bucureşti – Piteşti (A1), peste 150 de şoferi fiind sancţionaţi. Autorităţile au folosit câini special dresaţi pentru a depista dacă există droguri în maşini.
Aproximativ 40 de poliţişti de la Serviciul Poliţiei Autostrăzi au fost mobilizaţi astăzi, la prânz, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti pentru a efectua filtre rutiere în care au acţionat, alături de specialişti de la Registrul Auto Român (RAR), vameşi, inspectori de la Garda Financiară, poliţişti de frontieră dar şi de la Oficiul Român pentru Migrări. Oamenii legii au fost însoţiţi si de câini special dresaţi pentru depistarea drogurilor.
152 de şoferi s-au ales cu sancţiuni iar amenzile aplicate au însumat circa 600.000 de lei. Printre cei sancţionaţi, 90 au fost amendaţi pentru depăşirea vitezei regulamentare. De asemenea, poliţiştii au reţinut 21 de certificate de înmatriculare. Garda Financiară a amendat un cetăţean chinez cu 100 milioane de lei pentru că transporta marfă mai multă decât cea declarată în acte.
Recordul pentru viteză îl deţine un bucureştean care a circulat cu 182 km/h, care, împreună cu un şofer cu alcolemie, a rămas fără permis. Nu au fost depistate droguri sau alte substanţe interzise.


