Regulile pentru supermarketurile din Argeș, prelungite

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât în cadrul unei ședințe care a avut astăzi, prelungirea măsurilor luate în cadrul supermarketurilor din Argeș, pentru încă 14 zile.

„Astfel, rămâne valabilă în continuare limitarea numărului de persoane din incinta magazinelor de tip discount și de proximitate, în supermarketuri și hypermarketuri astfel încât să se asigure, în medie, 8 mp/persoană prin raportare la maximum 30% din suprafața liberă a spațiului comercial, precum și o distanță minimă de 2 m între persoane în zona caselor de marcat. În plus, acolo unde sunt disponibile sisteme alternative de manipulare a produselor, de tipul cărucioarelor/coșurilor de cumpărături cu roți și a coșurilor de mână, se va renunța la utilizarea coșurilor de mână, iar numărul cărucioarelor/coșurilor cu roți disponibile clienților va fi limitat.

Prin hotărârea nr 64/18.12.2020 a CJSU s-a decis și ca, pentru următoarele 14 zile, să se permită sau să se interzică, după caz, mai multe activități, în funcție de incidența cazurilor din localități.

Astfel, conform legii, au fost luate următoarele măsuri, valabile de mâine:

-Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00, în localităţile din județul Argeș menționate în anexă, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

-Se permite activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, în intervalul orar 6,00 – 23,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în localităţile din județul Argeș unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, prevăzute în anexă;

-Se permite activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 6,00 – 23,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în localităţile din județul Argeș unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, prevăzute în anexă.

-Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor în localitățile din județul Argeș unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, prevăzute în anexă;

-Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare doar pentru persoanele cazate în aceste unități, în localitățile din județul Argeș unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, prevăzute în anexă

;-Se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective, ale operatorilor economici din localitățile cu indidența peste 3/1000 de locuitori, din anexă, cu condiția limitării la cel mult 3 cumpărători aflați simultan în incinta spațiului respectiv și cu asigurarea obligatorie a unei distanțe minime de 2 m între persoanele aflate în zona casei de marcat;

-Este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc în localitățile din județul Argeș unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, prevăzute în anexă;

-Sunt interzise activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în localitățile din județul Argeș unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, prevăzute în anexă”, se arată într-un comunicat emis de Instituția Prefectului.

Facebook Comentarii
Evalueaza articol !
[Total: 0 Average: 0]

Berta-Elena Dima

Născută pe 25 septembrie 1991, Berta Elena Dima este o tânără speranță a presei argeșene!  Este absolventă a Facultății de Jurnalism-Universitatea din Pitești, dar și deținătoare de Master pe Jurnalism Tematic la Universitatea din București! Ii place să scrie, sa danseze, sa se plimbe în aer liber si sa asculte muzică.  ,,Îmi place să observ societatea si sa relatez despre ce se întâmplă în jurul meu''  este mesajul jurnalistei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.