În data de vineri, 13 iunie, a avut loc întâlnirea dintre liderii Partidului Național Liberal și cei ai Partidului Democrat Liberal, în vederea armonizării celor două organizații pentru o cât mai bună colaborare în județul Argeș.
Echipele desemnate pentru a purta discuțiile, din partea celor două partide, au fost:
– Iani Popa, Theodor Nicolescu, Adrian Miuțescu, Cristian Soare, Florin Gardin și Vasile Chiroiu din partea liberalilor.
– Cătălin Teodorescu, Dan Bica, Daniel Patentașu, Gheorghe Alecsei, Robert Ion și Manuel Tică din partea democrat-liberalilor.
Pornind de la ideea unanim acceptată că este nevoie de un mare partid de centru dreapta, alternativă la PSD, atât la nivel național cât mai ales în județul Argeș, pentru câștigarea alegerilor prezidențiale și promovarea unui proiect de țară care să asigure dezvoltarea și modernizarea României, liderii celor două partide au stabilit:
- Armonizarea tuturor organizațiilor locale și constituirea unor echipe lucrative și funcționale.
- Constituirea de majorități în consiliile locale, acolo unde este posibil.
- Colaborare, acțiune comună și vot unitar în Consiliul Județean Argeș și în toate consiliile locale.
De asemenea, o altă concluzie a întâlnirii dintre cele două echipe a fost că toate acțiunile și demersurile politice întreprinse vor avea susținerea celor două filiale argeșene.


