Un bărbat de 34 de ani din comuna Valea Danului a fost reținut ieri de polițiști după ce, săptămâna trecută a incendiat trei clăi de fân aflate pe un câmp din localitate.
„Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 26 octombrie a.c., cel în cauză ar fi incendiat trei clăi de fân, pe un câmp de pe raza localității Valea Danului. După administrarea probatoriului, în seara zilei de ieri, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, potrivit IPJ Argeș.


