Patru bărbați au furat mai mulți cai din locuințe sau lăsați nesupravegheați. Polițiștii au efectuat percheziții în localitățile Mălureni, Micești și Călinești, iar un bărbat, care se sustrăgea urmăririi penale, a fost arestat pentru 30 de zile.
„Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 31 mai spre 01 iunie a.c., bărbatul, împreună cu alți trei bărbați, ar fi sustras o cabalină, din curtea unei locuințe din Berevoești, în noaptea de 23 spre 24 iunie a.c., ar fi sustras două cabaline, lăsate nesupravegheate, în apropiere de DN 73C, iar în seara zilei de 25 iunie a.c., bărbații ar fi sustras două cabaline, de pe izlazul comunal din localitatea Băjești.
Reamintim faptul că, pentru administrarea probatoriului, polițiștii câmpulungeni, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Pentru Acțiuni Speciale, au efectuat cinci percheziții domiciliare la locuințele persoanelor bănuite, din localitățile Mălureni, Micești și Călinești.
Ulterior, la data de 03 august 2022, după administrarea probatoriului, polițiștii au reținut trei bărbați, de 23 și 28 de ani, din Mălureni, respectiv de 33 de ani, din Crângurile, județul Dâmbovița, care au fost prezentați, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în fața instanței, fiind dispusă măsura arestării preventive față de aceștia.
La data de 14 iunie a.c., bărbatul de 34 de ani, din Mălureni, care se sustrăgea urmăririi penale, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în fața instanței, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, informează IPJ Argeș.