BCM Piteşti va avea parte de un retur infernal în campionatul Ligii Naţionale de baschet masculin. După o primă parte destul de slabă argeşenii, eliminaţi zilele trecute şi din cadrul Cupei României, vor trage tare pentru a ajunge în play-off. Momentan sunt abia pe XI cu 22 de puncte, şapte mai puţine decât liderrul CSM Oradea. Băieţii vor da piept chiar în această seară, de la 20.30 cu formaţia care ocupă în acest moment prima poziţie. Tehnicianul Tudor Costescu se aşteaptă la dueluri infernale în noul an, dar spunce că zece victorii ar fi suficiente pentru îndeplinirea obiectivului. “ Ar conta foarte mult să ne impunem în ambele meciuri din acest debut de retur de campionat nu doar într-unul dintre meciuri. O să avem două jocuri foarte complicate, dar trebuie să fim atenţi la ceea ce vom face pentru că nu trebuie să mai greşim foarte mult în acest retur. Situaţia noastră nu este una dintre cele mai bune şi de aceea suntem obligaţi să avem un retur fără mari greşeli. Nu ne va fi deloc simplu nici în meciul cu Oradea, dar nici în partida cu echipa din Craiova. (…) Cred că avem nevoie de nouă victorii pentru a fi foarte aproape de un loc în play-off, iar cu 10 victorii cred că putem să terminăm mai sus de locul opt.”, a spus Tudor Costescu.
Retur de foc pentru BCM Piteşti
Niciun comentariu


