Joia aceasta, 29 august, Parcul Lunca Argeșului găzduiește cea de-a doua ediții a unui festival aflat încă la început dar care are un viitor promițător datorită atmosferei pe care o oferă publicului.
Organizatorii PRIVENT, în parteneriat cu reprezentanții municipalității dar și alături de cetățenii orașului Pitești, pregătesc o noapte explozivă plină de dans și muzică. Vedetele evenimentului, care vor susține atmosfera, sunt artiștii trupei THE MOTANS. Aceștia se vor afla pentru prima dată ca invitați de seamă ai festivalului.
Nu vor lipsi muzica bună, expoziția de mașini exclusiviste. Chill zone, food zone, Podgoria Marcea sunt doar câteva dintre elementele surpriză pe care organizatorii deja le-au anunțat pe pagina oficială a festivalului.